Nivelul lexico-semantic

 

  1. Cuvântul - definiție

Definiția oficială a cuvântului este „unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor”. Cuvântul are întotdeauna o formă, precum și unul ori mai multe sensuri. În paginile care urmează sunt explicate mecanismele prin care cuvintele se formează și dobândesc diferite sensuri, în funcție de contextul în care se află.

  1. Sensul cuvintelor în context: sens propriu (denotativ), sens figurat (conotativ)

Ceea ce oferă cuvântului un sens anume este contextul în care acesta este utilizat. Separat de contextul său, cuvântul poate avea adesea mai multe sensuri. În caz contrar, însă, înțelesul cuvântului va fi clar, având o singură semnificație. Având în vedere legătura dintre sensul cuvintelor și elementele denumite de acestea, ele pot avea sens propriu și sens figurat.

  1. Sensul propriu se definește ca fiind înțelesul de bază al unui cuvânt.

Exemplu: Copiii învață încă de la o vârstă fragedă să se spele pe dinți. (organe osoase situate în cavitatea bucală)

Un cuvânt poate avea și un sens propriu secundar.

Exemplu: Dinții greblei sunt ruginiți. (crestături, zimți, proeminențe cu aspect ascuțit și regulat de pe marginea unor unelte)

  1. Sensul figurat este înțelesul mai puțin comun al unui cuvânt, utilizat de obicei în vederea creării unei imagini (adesea, a unei imagini artistice, pentru sporirea expresivității).

Exemplu: Pe cer zâmbește un soare cu dinți. (soare pe timp rece sau ploios – exprimă duritate, în opoziție cu senzația de căldură oferită în mod normal de prezența soarelui)

  1. Derivarea

Derivarea este procedeul de formare a cuvintelor care implică fie adăugarea, fie suprimarea unui afix la/de la un cuvânt de bază. Din acest proces rezultă un cuvânt nou, al cărui sens suferă schimbări relative. Derivarea este de trei tipuri:

  1. Derivarea cu prefixe

Prefixul este sunetul sau grupul de sunete adăugat înaintea rădăcinii, în vederea formării unui cuvânt nou.

Exemple: necopt, indecis, dezlega

Prefixele pot fi:

  • Vechi (moștenite sau împrumutate din alte limbi)

Exemple: în- (îndurerat), des- (descălecat), stră- (străbunic), ne- (neobosit)

  • Noi (neologice)

Exemple: a- (atemporal), ante- (antemeridian), con- (conlucra), inter- (intercultural), ultra- (ultramodern)

În funcție de modificările aduse asupra sensurilor cuvintelor, prefixele mai pot fi: negative (neagă sensul cuvântului: neimportant, indecis, ireal), prefixe ce exprimă repetiția (răzgândi, reface), prefixe ce ajută la formarea antonimului cuvântului de bază (dezlega, anormal, descâlci), prefixe cu sens de superlativ (hipercorect, arhiplin, ultradezvoltat, extrafin), prefixe ce arată ordinea (antemeridian, postbelic, prestabilit) etc.

Dubla prefixare are loc atunci când în fața rădăcinii apar două prefixe consecutive, formându-se astfel un cuvânt nou.

Exemple: reînfrunzi, dezincrimina

Prefixoidele (denumite și „elemente savante de compunere”) sunt înzestrate cu înțeles, fiind, la origine, cuvinte cu sens deplin (precum „aero”- referitor la aer, aviație; „biblio”- referitor la cărți). Prefixoidele sunt adesea confundate cu prefixele, aceasta reprezentând o eroare. Deși prefixoidele sunt și ele elemente de compunere a cuvintelor, ele nu sunt prefixe.

Exemple: aerodinamic, bibliografic, geopolitic, biodegradare

  1. Derivarea cu sufixe

Sufixele sunt sunetele (sau grupurile de sunete) care se adaugă după rădăcină în vederea formării unui cuvânt nou. Sufixele pot fi clasificate în funcție de doi factori:

  • Din punct de vedere semantic (oferă sensuri noi cuvintelor derivate): sufixe diminutivale (flutur, fețișoară), augmentative (păsăroi, copilandru), pentru denumirea unei colectivități (tinerime, păienjen), pentru denumirea unei însușiri (punctat, anual), a unei noțiuni abstracte (bunătate, iscusință) etc.
  • Din punct de vedere morfologic (anumite sufixe corespund în mod deosebit unor părți de vorbire): substantivale (librar, legământ, răutate, dulceață), adjectivale (bucluc, tolerabil, arămiu, unsuros), adverbiale (făț, frățește), verbale (ciocăni, ironiza).
  1. Derivarea parasintetică

Derivatele parasintetice sunt cuvintele în a căror compoziție se află atât un sufix, cât și un prefix.

Exemple: intolerabil, rediscutat, desensibilizat

La derivarea parasintetică sunt adăugate prefixe și sufixe în mod simultan la rădăcina unui cuvânt de bază.

  1. Compunerea

Compunerea este un mijloc intern de îmbogățire a vocabularului, prin intermediul căruia două sau mai multe cuvinte sunt alăturate, generând astfel un cuvânt nou. În general, termenii incluși în compunerea celui nou își pierd sensul inițial.

Există trei modalități principale de realizare a compunerii:

  1. Prin alăturare (simplă sau cu cratimă)

Exemple: propriu-zis, viță-de-vie, Valea Prahovei, liber-profesionist

  1. Prin contopire

Exemple: binevenit (bine + venit), scurtcircuit

  1. Prin abreviere (fie doar inițiale, fie inițiale și cuvinte)

Exemple: C.A.S., C.F.R., ASIROM, ROMPRES, S.R.L.

  1. Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea)

Schimbarea valorii gramaticale (sau schimbarea categoriei gramaticale), denumită și conversiune, este o modalitate internă de îmbogățire a vocabularului care duce la formarea de cuvinte noi prin realizarea tranziției de la o parte de vorbire la alta. Aceasta se realizează fără a se schimba forma inițială a cuvântului.

  1. Substantivul poate deveni:

  • Adverb: Noaptea de iarnă este geroasă. (substantiv); Noaptea, bufnițele vânează. (adverb)

  • Prepoziție: Grația balerinelor m-a impresionat. (substantiv); Am reușit grație competenței profesorului. (prepoziție)

  • Adjectiv (rar): Bărbatul privește pe fereastră. (substantiv); „Zoe, fii bărbată!” (adjectiv)

  1. Adjectivul poate deveni:

  • Substantiv (prin articulare cu articol hotărât, nehotărât sau demonstrativ):„Leneșul mai mult aleargă”. (substantiv); Băiatul este leneș. (adjectiv)

  • Adverb (în cazul în care determină un verb): Fata cască leneș în timpul orei de matematică. (adverb)

  1. Pronumele personal poate deveni:

  • Substantiv (când pronumele este la persoana I, singular, caz nominativ, poate deveni substantiv prin articulare cu articol hotărât): Eu merg la plimbare. (pronume); Eul liric își exprimă sentimentele în mod direct. (substantiv)

  • Pronume reflexiv: Centura de siguranță apasă pe piept. (pronume personal); Eu duc la școală. (pronume reflexiv)

  1. Anumite pronume nehotărâte, reflexive sau negative pot deveni substantive (prin articulare):

Efortul ei a reprezentat un nimic pentru membrii juriului.

 În sinea lui, știe că are dreptate.

  1. Pronumele demonstrative, interogative, posesive, relative, nehotărâte, negative şi de întărire pot deveni adjective pronominale:

Ai găsit hainele mele? (adjectiv pronominal posesiv)

Fiecare om apreciază empatia. (adjectiv pronominal nehotărât)

Cărțile acestea s-au vândut repede. (adjectiv pronominal demonstrativ)

Ce carte te interesează cel mai mult? (adjectiv pronominal interogativ)

L-am întrebat ce carte îl interesează cel mai mult. (adjectiv pronominal relativ)

Ea însăși a decis cu ce se îmbracă. (adjectiv pronominal de întărire)

Nicio sală de clasă nu a fost curățată. (adjectiv pronominal negativ)

  1. Prin articulare, numeralul poate deveni substantiv:

Doiul primit ca pedeapsă pentru copiat a fost anulat.

  1. Verbul poate deveni:

  • Substantiv: Pictatul este terapeutic.

  • Adjectiv:

Melodia cântată a durat trei minute. (din participiu)

Toamna, frunzele tremurânde ale copacilor se îngălbenesc și cad. (din gerunziu)

  • Adverb (din participiu): Dimineața plouă liniștit peste orașul cenușiu.

  1. Adverbul poate deveni:

  • Substantiv: Răul odată făcut nu poate fi anulat. (prin articulare)

  • Prepoziție: Mi-am dat seama care este răspunsul înaintea celorlalți.

  • Adjectiv: Se spune despre el că este un bărbat bine.

  1. Interjecția poate deveni substantiv:

Va avea de trecut multe hopuri până să-și atingă scopurile.

  1. Împrumuturile

Împrumutul lexical se definește ca fiind procedeul extern de îmbogățire a vocabularului care presupune preluarea unor termeni sau expresii din alte limbi. Acești termeni pot fi preluați fie pe cale orală (ca rezultat al contactului dintre vorbitorii a două sau mai multe limbi), fie pe cale cultă (datorită influențelor culturale). Împrumuturile pot fi:

  1. Vechi – au apărut în limba română între secolul al VI-lea și cel de-al XVIII-lea, provenind din limbile cu care româna a avut contact în perioada respectivă (maghiara, turca, greaca, slava).

  2. Împrumuturi din limba slavă: pătrunse atât pe cale orală (boier, ceas, veac, drag, treaz, vesel, mândru), cât și cultă (stareț, apostol, cădelniță, episcop, voievod)

  3. Împrumuturi din limba maghiară: în timp ce unele s-au răspândit doar la nivel regional (Transilvania, Banat: imaș, bolând), altele au devenit parte a vocabularului general (belșug, gazdă, uriaș, neam, meșter, plăcintă)

  4. Împrumuturi din limba turcă: cafea, halva, baclava, sarma, pilaf, telemea, dușman, haide, catifea

  5. Împrumuturi din limba greacă: taifas, tipografie, plicticos, caligrafie

  6. Noi: s-au realizat în ultimele două secole din limbile vestice: italiana, germana, latina, franceza, engleza

  7. Împrumuturi din latina savantă: curriculum, excepție, litere, pictură, rege

  8. Împrumuturi din limba italiană: spaghete, campion, ancoră, flaut, mandolinp, solfegiu

  9. Împrumuturi din limba germană: șpaiț, bliț, rucsac, boiler, abțibild

  10. Împrumuturi din limba franceză (cele mai numeroase): brevet, buchet, cazier, volan, umor, evaziv, manevră, remiză, crimă

  1. Pleonasmul

Pleonasmul este o greșeală de exprimare care constă în alăturarea a doi termeni cu aceeași semnificație (sau semnificații asemănătoare): a urca sus, a cădea jos etc. Cu toate acestea, există pleonasme admise în limba română (de exemplu, „ani de zile”, „mujdei de usturoi”).

În general, însă, pleonasmele sunt inadmisibile din punct de vedere lingvistic:

  1. În cazul repetării evidente a unor forme apropiate ca sens: fapt ce a făcut, averse de ploaie, caligrafie frumoasă

  2. În cazul în care sinonimele ce exprimă o idee sunt alăturate: a conlucra împreună, a dăinui etern

  3. În cazul în care este repetat sensul unui prefix (sau prefixoid) printr-un termen determinant cu același sens: a repetat iar, a revenit din nou, a rescris iar.

  1. Paronimele

Paronimele sunt cuvinte cu forme aproape identice, dar sensuri diferite. Este recomandabil să cunoaștem astfel de cazuri, întrucât adesea apar confuzii. De exemplu, cuvântul mai des întâlnit se folosește în locul celui mai puțin popular (ex. albastru și alabastru).

Exemple:    

actual (existent, care se petrece în momentul de faţă) – actuar (expert în calcule statistice)

adagio (în tempo lent) – adagiu (maximă, aforism)

balansoar (fotoliu, scaun care se balansează pe două tălpi curbate) – balansor (piesă care reglează prin oscilaţiile ei mişcarea unui mecanism)

catran (lichid vâscos de culoare închisă, obţinut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului) – catren (strofă sau poezie formată din patru versuri)

literal (literă cu literă, textual) – literar (legat de literatură)

  1. Omonimele (omofone și omografe)

Omonimele sunt cuvinte cu formă identică, dar înțelesuri complet diferite.

Exemplu:

Incendiul s-a extins pe suprafața unui acru de pământ. (unitate de măsură pentru suprafețe)

Lămâia are gust foarte acru. (acid, astringent)

Odată cu vârsta, el a devenit un om acru și ursuz. (antipatic)

Omonimele a căror formă scrisă este identică se numesc omografe, în timp ce acelea care se pronunță la fel, fiind compuse din aceleași sunete (și la care accentul nu diferă) se numesc omofone.

Exemple de omografe:

coloníe (unitate administrativ-teritorială creată, în scopuri comerciale sau strategice, de anumite popoare pe teritorii străine) – colónie (produs cosmetic lichid parfumat)

úmbrele (substantiv articulat: suprafață întunecată generată de un corp care blochează lumina directă) – umbréle (obiect care apără de ploaie sau de razele solare)

Exemple de omofone:

Iar i-ar:  Toamna a venit iar. (exprimă repetiția)

I-ar povesti cele întâmplate dacă l-ar asculta. (pronume + verb, a căror pronunție alăturată este marcată de cratimă)

Mai – m-ai:  M-ai căutat, dar eram plecat.

Colega mea s-a născut în luna mai.  

Omonimele pot fi de trei feluri:

  1. Lexicale

  • Totale (au forme flexionare identice)

galerie – galerii

Cârtița sapă galerii, utilizându-le drept adăpost.

Am vizitat mai multe galerii de artă.

  • Parțiale (nu au forme flexionare identice)

gol – goi – goluri

Toamna, frunzele cad, lăsând copacii goi.

Echipa mea preferată a înscris multe goluri la meci.

  1. Lexico-gramaticale

Aceste omonime sunt rezultate ale tranziției unui cuvânt de la o parte de vorbire la alta, fără a se modifica forma morfologică a acestuia.

Exemple:

Este absolut inadmisibil comportamentul tău. (adjectiv)

Filosoful se află în căutarea absolutului. (substantiv)

Voievodul era un om bun și drept. (adjectiv)

Este dreptul meu să fiu informat. (substantiv)

  1. Morfologice

Omonimele morfologice (numite și omoforme) sunt forme identice ale unor cuvinte ce aparțin unor părți de vorbire distincte.

Exemple:  

Când sunt vesel îmi place să fluier. (verb, pers. I, singular)

Am învățat să cânt la fluier. (substantiv)

Este o zi frumoasă de vară cu cer albastru, senin. (substantiv)

Nu cer oamenilor ceea ce nu pot oferi eu însumi. (verb, persoana I, singular)

Port o rochie roșie. (verb)

La spectacol au dansat tineri îmbrăcați în port popular. (substantiv)

Vaporul a plecat din port. (substantiv)

România este un stat unitar și indivizibil. (substantiv)

A stat toată ziua degeaba. (verb)

  1. Sinonimele

Sinonimele sunt cuvinte ale căror forme diferă, dar care au înțelesuri identice (sau aproape identice). Un cuvânt poate avea unul sau mai multe sinonime, iar cele două categorii principale de sinonime sunt următoarele:

  1. Sinonime totale

Această categorie cuprinde sinonimele mai puține la număr. Cea mai bună modalitate de a identifica astfel de sinonime este echivalarea unui termen vechi (sau popular) cu unul literar, adesea de tip tehnico-științific.

Exemple:

inimă – cord

roșie – părădaisă

cartofi – barabule

popor – norod

copilăresc - infantil

  1. Sinonime parțiale

Aceste sinonime sunt cel mai des întâlnite, iar în această categorie sunt incluse și perechile de cuvinte arhaice și noi. Nu se realizează, în această situație, echivalarea totală a termenilor seriei sinonimice, optându-se adesea pentru unul dintre ele, alegerea depinzând de contextul în care utilizăm cuvântul respectiv. Atât sinonimul, cât și cuvântul cu care acesta este echivalat, trebuie să fie aceeași parte de vorbire.

Exemple:

plictisitor – fad, insipid, anost, nesărat, monoton

clar - deslușit, distinct, evident, lămurit, limpede, precis

modern - actual, contemporan, nou, recent

credință - asigurare, chezășie, concesiune, credit, crez, datorie, garanție,     încredere, logodnă

taină - ascunzătoare, ascunziș, cotlon, minune, miracol

O relație de sinonimie poate exista și între două expresii, precum și între o expresie și un cuvânt.

Exemple:

a da cu bățu-n baltă – a o sfecli - a eșua, a greși

a o lua razna – a o lua pe ulei – a înnebuni

a tăia frunze la câini – a pierde vremea – a lenevi

  1. Antonimele

Antonimele sunt cuvinte cu forme diferite, ale căror înțelesuri sunt opuse unul față de celălalt. Relația de antonimie se poate realiza și prin intermediul prefixelor.

Exemple:

a lega – a dezlega

a confirma – a infirma

făcut – desfăcut

Antonimele trebuie să aparțină aceleiași părți de vorbire (de exemplu, un adjectiv nu poate fi antonimul unui substantiv). Deși unor cuvinte li se pot adăuga prefixe, aceasta nu înseamnă că ele devin automat antonimele cuvintelor în forma lor fără prefixe (de exemplu, bun și nebun nu sunt antonime).

Alte exemple:   

sus – jos

tare – moale

încet – repede

ud – uscat

vesel - trist

  1. Polisemia

Polisemia (sau polisemantismul) este capacitatea unui cuvânt de a avea mai multe înțelesuri, sau de a indica însușirea semantică pe care o au în comun mai multe obiecte. În alte cuvinte, termenii polisemantici au aceeași formă, înțelesuri diferite, dar nu sunt ominime, întrucât derivă dintr-un sens primar, la care se adaugă înțelesurile secundare.

Exemple:

Mă doare spatele.

Un artist de succes are în spate o întreagă echipă.

Furculița a căzut de pe masă.

Copiii au întârziat la masă.

Astăzi am luat nota zece la examen.

Cântărețul nu a atins nota cea înaltă la concert.

  1. Unități frazeologice

 

  1. Arhaismele

Arhaismele sunt cuvintele, grupurile de cuvinte și formele învechite, care fie nu se mai utilizează deloc în prezent, fie se folosesc foarte rar. Cauzele care au condus la învechirea termenilor sunt: dispariția obiectelor, îndeletnicirilor sau a instituțiilor denumite de aceștia, înlocuirea unor cuvinte arhaice cu neologisme, inflexibilitatea lor (imposibilitatea derivării sau a compunerii și astfel, a generării de noi cuvinte și înțelesuri), precum și preferința generală pentru sinonimele acestora.

Arhaismele se împart în patru mari categorii:

  1. Arhaismele fonetice: categoria cu exemplele cele mai numeroase. Aceasta cuprinde forme învechite, dispărute (sau păstrate doar la nivel regional) ale unor termeni de uz general și actual.

Exemple:

a împle = a umple

slută = urâtă

căldare = cazan

a molări = a fotografia

  1. Arhaismele lexicale

Această categorie cuprinde un număr mare de termeni care denumesc funcții, îndeletniciri ranguri, acțiuni și obiecte ce aparțin unor timpuri trecute.

Exemple:

vornic = înalt dregător, parte a Sfatului domnesc, responsabil de supravegherea Curții, precum și de conducerea afacerilor interne ale țării de are aparținea

postelnic = titlu oferit unui mare boier, parte a Sfatului domnesc, care se ocupa de camera de dormit a domnitorului, precum și de organizarea audiențelor cu acesta

agie = poliție

Anumite arhaisme se păstrează doar sub forma unor expresii sau locuțiuni.

Exemple:

a face hatârul (cuiva) = a face cuiva pe plac

a munci pe brânci = a munci din greu

a veni (cuiva) de hac (origine turcească) = a învinge, a „pune la punct” (pe cineva)

  1. Arhaismele gramaticale

Aceste arhaisme nu sunt numeroase, categoria fiind formată din arhaisme morfologice și sintactice (ca urmare a unor reguli gramaticale trecute ce diferă de cele din prezent):

  • Pluralul vechi:

    • Cu terminația „-e”: aripe, fântâne

    • Cu terminația „-uri”: palaturi, visuri

  • Forme de singular neutru terminat în „-iu”: trădătoriu, mâncătoriu

  • Forme cu caz vocativ și gen masculin terminate în „-e”: meștere, prințe

  • Diverse forme ale pronumelor demonstrative: cela (acela), aceștii (acești)

  1. Arhaisme semantice

Acest grup de arhaisme cuprinde termenii care există în continuare în limba română, dar și-au schimbat sensul de-a lungul timpului. Așadar, nu cuvântul în sine, ci sensul acestuia s-a pierdut de-a lungul timpului.

Exemple:

carte (se utiliza în trecut cu sensul de „scrisoare”)

limbă (sensul trecut este acela de „grai”)

mândru (înainte însemna „înțelept”)

om (cu sens de „bărbat”)

  1. Regionalismele

Regionalismele sunt termenii (și formele acestora) caracteristici unei anumite zone geografice. În funcție de nivelul lingvistic la care acestea se manifestă, regionalismele pot fi:

  1. Regionalisme fonetice (forme cu circulaţie restrânsă a unor termeni general uzuali)

Exemple: chișior (picior), sătătace (sănătate), deșt (deget)

  1. Regionalisme gramaticale (cuprind forme gramaticale caracteristice unei anumite regiuni geografice)

Exemple:

oi lucra (formă  a viitorului „voi lucra”) – Moldova
 mâncă (în loc de „mănâncă”), „mere” (în loc de „merge”) – Transilvania

  1. Regionalisme lexicale (termeni cu circulație limitată la o zonă geografică specifică)

Exemple:

Moldovenisme – barabule (cartofi), curechi (varză), omăt (zăpadă)
Ardelenisme – porodici (roșii), parapleu (umbrelă)

  1. Regionalisme semantice (sensuri diferite ale aceluiași cuvânt, organizate în funcție de aria lor dialectală)

Exemple:

„ginere” = „mire” (în sudul țării)

„deloc” (sau „dăloc”) = „numaidecât”, „imediat” (în Banat)

  1. Neologismele

Neologismele sunt cuvintele împrumutate relativ recent din alte limbi de către vorbitorii limbii române.

Exemple:
Împrumuturi din limba latină (latină savantă): ager, colocviu, curriculum, capabil
Împrumuturi din limba franceză: economic, frază, sufleu, recensământ, turnant, guvernamental
Împrumuturi din limba germană: boiler, prodecan, sortiment
Împrumuturi din limba italiană: capodoperă, tempo, incognito, realmente, adagio, agenție
Împrumuturi din limba engleză: computer, baschet, ofsaid, meci, scor

  1. Familia lexicală

 Familia lexicală cuprinde totalitatea cuvintelor înrudite ca sens, care au același radical și pornesc de la același cuvânt de bază. În general, o familie completă de cuvinte cuprinde: cuvântul de bază (termenul de la care se pornește în construirea familiei), radicalul (elementul comun întâlnit la cuvintele membre ale familiei; poate fi sau nu identic cu termenul de bază) și cuvintele derivate.

  1. Cuvântul de bază

Exemple:

bun – bună, bunicică, bunătate, îmbunătățire
nou – nouț, noutate, înnoit

  1. Radicalul

Exemple:

linie – liniar, aliniat
cred – credință, credul, încredere

  1. Cuvintele derivate

Acestea sunt cuvintele formate prin adăugarea de prefixe sau sufixe la cuvântul de bază, generând astfel un cuvânt nou.

Exemplu: a lega – dezlega, legământ, legătură

  1. Câmpul lexico-semantic

Câmpul lexico-semantic cuprinde totalitatea cuvintelor care aparțin unei arii semantice unitare. În alte cuvinte, el însumează termenii care aparţin aceluiaşi domeniu, dar ale căror trăsături de sens diferă. Spre deosebire de familia lexicală, câmpul lexico-semantic reunește un număr mai mare de termeni, întrucât mecanismul de asociere este mult mai permisiv.

De exemplu, se pot construi câmpuri semantice cu ajutorul unor cuvinte ce denumesc:

  1. Fenomene ale naturii: furtună, fulger, tornadă, tunet, uragan, ploaie, viscol etc.

  2. Culori: roșu, verde, albastru, roz, violet etc.

  3. Plante etc.

În mod paradoxal, asocierea dintre acești termeni în cadrul câmpurilor lexicale ne ajută să observăm mai bine diferențele dintre semnificațiile lor. De exemplu, deși „tornadă” și „uragan” sunt ambele fenomene ale naturii, ele denumesc fenomene diferite (uraganul se formează pe apă, în timp ce tornada, pe uscat etc.).

  1. Tautologia

Tautologia este o greșeală de exprimare ce constă în reluarea inutilă a unei idei exprimate prin aceleași cuvinte. Spre deosebire de pleonasm (eroare care se manifestă mai subtil decât tautologia), această greșeală presupune repetarea acelorași termeni în cadrul unui enunț.

Exemple: „urmează următorul invitat”, „a rămas și n-a plecat”, „averse scurte de ploaie”.

În cadrul exprimărilor sentențioase există şi o falsă tautologie, prin intermediul căreia se evidențiază caracteristicile unui concept sau pe cele ale unei idei. În acest caz, repetarea cuvântului se realizează în mod intenționat, având astfel un efect de intensificare. Tautologiile care au rol de mijloace stilistice sunt, în general, admise.

Exemple: „bărbatul tot bărbat”, „legea-i lege pentru toţi”, „există oameni și oameni”, „datoria e datorie”, „Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă” („Plugușorul”).