Substantivul

Substantivul este partea de vorbire flexibilă ce denumește: ființe, obiecte, fenomene ale naturii, sentimente, stări sufletești, precum și unele noțiuni abstracte.

Acesta este o parte de vorbire principală, care poate fi înlocuit de pronume (o altă parte de vorbire) și poate fi:

  1. Propriu: se utilizează pentru nume de persoane, localități și alte repere geografice, nume de instituții și alte asemenea denumiri, scrise întotdeauna cu majusculă (indiferent de poziția ocupată în cadrul propoziției).

Exemplu: Andreea a plecat într-o călătorie lungă prin Europa.

  1. Comun: denumește obiecte de același fel și se scrie cu literă mică (cu excepția cazului în care se află la începutul unei propoziții).

Exemplu: Produsele vândute în piață sunt numeroase: fructe, legume, produse lactate și carne.

În funcție de forma substantivului, acesta poate fi:

  1. Simplu: se constituie dintr-un singur cuvânt

Exemplu: pisică, școală, carte

  1. Compus: se constituie din două sau mai multe cuvinte

Exemplu: pisică-de-mare, Piatra Neamț, Câmpulung Muscel

Genurile substantivelor

Substantivele pot avea unul din trei genuri:

  1. Feminin

Exemple: fată (o fată – două fete), masă (o masă – două mese)

  1. Masculin

Exemple: băiat (un băiat – doi băieți), câine (un câine – doi câini)

  1. Neutru

Exemple: scaun (un scaun – două scaune), pahar (un pahar – două pahare)

Numărul substantivelor

Poate fi:

  1. singular (denumește un singur element)

Exemple: fruct, lemn, animal, lucru etc.

  1. plural (denumește două sau mai multe elemente)

Exemple: fructe, lemne, animale, lucruri etc.

Există și substantive defective de număr (au numai formă de singular sau plural).

Exemple de substantive defective de plural: lapte, miere, vată, cinste, curaj, foame.

Exemple de substantive defective de singular: șale, zori, Mircești, Carpați

Cazurile substantivelor

În limba română, substantivele pot avea unul din cinci cazuri:

  1. Nominativ

În acest caz, substantivul va răspunde la întrebările: „cine?”, „ce?” și „care?”. Funcțiile sintactice îndeplinite pot fi acelea de: subiect, nume predicativ și atribut.

Exemplu: Zăpada cade neîncetat. (caz nominativ, subiect) – Ce cade neîncetat?

  1. Acuzativ

Substantivul în cazul acuzativ răspunde la următoarele întrebări: ce?, pe cine?, pe ce?, cu cine?, cu ce?, la cine?, la ce?, despre cine?, despre ce?, lângă cine?, lângă ce?, de la cine?, de la ce?, unde?, de unde?, până unde?, când?, cum?, care?, ce fel de?

Funcțiile sintactice îndeplinite de substantivele în cazul acuzativ pot fi acelea de: complement direct, complement indirect, complement de agent, atribut substantival prepozițional, nume predicativ, complement circumstanţial de loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de mod, precum și complement circumstanțial de scop.

Exemple:

Am văzut-o pe Ioana la magazin. (complement direct, caz acuzativ) – Pe cine am văzut?

Cadoul este pentru Bogdan. (nume predicativ, caz acuzativ) – Pentru cine este cadoul?

Pentru cazul acuzativ există prepoziții specifice, care ajută la recunoașterea mai ușoară a cazului, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările (mai sus menționate) ce corespund acuzativului.

Exemple de prepoziții: pentru, la, despre, de la

  1. Genitiv

În cazul genitiv, substantivul răspunde la întrebările: „al cui? a cui? ai cui? ale cui?”. Acestui caz îi corespunde o marcă gramaticală: articolul posesiv (al, ai, a, ale).

Totodată, un substantiv aflat în cazul genitiv poate îndeplini una dintre următoarele funcții sintactice: atribut substantival genitival, atribut substantival prepoziţional, atribut substantival apoziţional, nume predicativ, complement indirect, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de mod, precum și pe aceea de complement circumstanțial de scop.

Exemple:

Cartea Ancăi este interesantă. (atribut substantival genitival, caz genitiv) – A cui carte?

Prietenii mă așteaptă în spatele blocului. (complement circumstanțial de loc, caz genitiv) – În spatele cui?

Observație: Substantivul se analizează, de regulă, împreună cu prepoziția sau locuțiunea prepozițională. În cazul nostru, există un substantiv în cazul genitiv, însoțit de locuțiunea prepozițională specifică acestui caz: „în spatele”.

Asemeni acuzativului, și cazului genitiv îi corespund prepoziții specifice, care ajută la recunoașterea mai ușoară a acestuia, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările ce corespund acuzativului.

Exemple de prepoziții: asupra, împotriva, înaintea, înapoia

  1. Dativ

Substantivele în cazul dativ determină un verb, răspunzând la întrebarea „cui?”. Funcțiile sintactice îndeplinite de substantivele în cazul dativ pot fi acelea de: atribut substantival prepoziţional, atribut apoziţional, nume predicativ, complement indirect, complement circumstanțial de mod, precum și complement circumstanțial de cauză.

Exemplu: I-am dat Laurei informațiile cerute. (complement indirect, cazul dativ) – Cui am dat informațiile cerute?

Cazul dativ are și el anumite prepoziții care îi corespund. Câteva exemple de prepoziții specifice cazului dativ sunt: mulțumită, grație, potrivit, conform.

  1. Vocativ

Substantivele la cazul vocativ nu îndeplinesc nicio funcție sintactică. Acestea pot exprima fie o chemare, o strigare sau o invocare. Astfel, se atrage atenția asupra intenției comunicării directe, despărțindu-se substantivul în vocativ de restul propoziției prin virgulă. De obicei, substantivele în cazul vocativ sunt nume proprii.

Exemplu: Cristian, vino la masă! (caz vocativ, fără funcție sintactică)

Declinarea substantivelor

Declinarea (sau flexiunea) substantivului reprezintă totalitatea formelor prin intermediul cărora se exprimă categoriile gramaticale ale acestei părți de vorbire. În limba română, declinarea substantivelor are loc numai cu ajutorul articolului substantival, astfel încât putem diferenția între două feluri de declinare:

  1. Cu articol hotărât

  2. Cu articol nehotărât

Acestora li se adaugă trei modele de declinare:

  1. Declinarea substantivelor în genul feminin

  2. Declinarea substantivelor în genul masculin

  3. Declinarea substantivelor în genul neutru

Exemple:

un copil – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, însoțit de articolul nehotărât „un”

copilul – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, articulat cu articolul hotărât „l”

unor scaune – substantiv în cazul genitiv, număr plural, gen neutru, însoțit de articolul nehotărât „unor”

niște cireșe – substantiv în cazul acuzativ, număr plural, gen feminin, însoțit de articolul nehotărât „niște”

Funcțiile sintactice ale substantivelor

Depinzând de cazurile acestuia, substantivul poate avea numeroase funcții sintactice:

  1. Nominativ

  1. Subiect: Alina este fericită.

  2. Nume predicativ: Aceasta este Alina.

  1. Acuzativ

  1. Nume predicativ: Propoziția este despre Alina.

  2. Complement direct (cu sau fără prepoziție): Pe Alina o amuză filmul. Am vizionat filmul.

  3. Complement indirect: Am discutat despre Alina.

  4. Complement circumstanțial

  • De mod: Am vorbit ca Alina.

  • De loc: Mergem la Alina.

  • De timp: Într-o dimineață am plecat la Alina.

  • De agent: Povestea a fost scrisă de Alina.

  1. Atribut substantival prepozițional: Povestea despre Alina mi-a trezit interesul.

  1. Genitiv

  1. Subiect: Ai mei s-au întâlnit cu niște prieteni.

  2. Nume predicativ: Argumentele au fost contra Alinei.

  3. Atribut substantival genitival: Păpușa Alinei are părul blond.

  4. Complement circumstanțial

  • De loc: Alina s-a mutat în spatele casei părinților ei.

  • De timp: M-am trezit înaintea Alinei.

  1. Dativ

  1. Nume predicativ: Copilul devine asemenea Alinei.

  2. Complement indirect: I-am cumpărat Alinei o carte.

  3. Complement circumstanțial de mod: Copilul se comportă asemenea Alinei.

  4. Atribut substantival prepozițional: Presupunerile împotriva Alinei s-au dovedit valide.