Conjuncția

Conjuncția este o parte de vorbire neflexibilă care, asemenea prepoziției, nu îndeplinește nicio funcție sintactică în mod independent. Rolul conjuncției este acela de a face legătura între părți de propoziție aflate în relații de coordonare sau subordonare (după caz). Această legătură se realizează fie între două părți de propoziție de același fel, fie între două propoziții.

Clasificarea conjuncțiilor

În funcție de structura lor, conjuncțiile pot fi:

simple: și, să, iar, dar, ca, ci, sau, ori etc.
compuse: ca să, încât să, astfel încât etc.

În funcție de raporturile pe care le realizează în cadrul unei propoziții sau fraze, conjuncțiile pot fi:

Coordonatoare

Copulative: și, nici

Disjunctive: sau, ori, fie etc.

Adversative: dar, iar, însă, ci

Conclusive: deci, așadar etc.

Exemple: Fata este frumoasă și inteligentă. (conjuncția coordonatoare copulativă „și” leagă două atribute)

Am fost la operă/ și am vizionat spectacolul. (conjuncția coordonatoare copulativă „și” face legătura între două propoziții)

Subordonatoare

Aceste conjuncții indică relații de subordonare între un termen regent și o propoziție.

Exemple: dacă, fiindcă, deoarece, încât etc.

Conjuncțiile subordonatoare polivalente pot introduce varii tipuri de subordonate (subiective, predicative, completive etc.)

Exemple: că, dacă, de, să

Conjuncțiile subordonatoare specializate au rolul de a introduce numai un anumit fel de subordonate. Există, așadar, conjuncții subordonatoare specializate:

de timp: Până nu ajunge mama acasă, copiii nu se joacă afară.
de mod: precum, așa cum – Am procedat precum mi s-a ordonat.
de cauză: deoarece, căci, fiindcă, întrucât, unde, cum – Cum nu am avut bani, nu am cumpărat cadouri.
de consecință: încât – E atât de frig încât port haina cea groasă.
de concesie: deși – Deși am avertizat-o, nu a procedat corect.