Gramatica limbii române

Pentru o comunicare eficientă, atât în scris, cât și oral, este foarte important să cunoști gramatica limbii române și să știi care sunt regulile care se aplică în diferite situații de comunicare. Ghidul pe care echipa Liceunet ți-l pune la dispoziție este unul extrem de folositor indiferent dacă ești elev de liceu sau gimnaziu, întrucât sunt explicate cele mai importante noțiuni prevăzute în programa școlară pentru limba și literatura română. 

Cu ajutorul acestui ghid care sintetizează cele mai importante informații legate de gramatica limbii române vei învăța să folosești limbajul potrivit contextului de comunicare, să îți organizezi mai bine ideile și că ai un discurs coerent. Totodată, vei învăța să construiești propoziții și fraze corecte, respectând regulile gramaticale.

Toate noțiunile teoretice au fost exemplificate, astfel că îți va fi mult mai ușor să le înțelegi și să rezolvi toate exercițiile de gramatică din manualul școlar. Având la dispoziție un asemenea material, vei reuși să te familiarizezi cu cele mai importante noțiuni de vocabular, morfologie și sintaxă fără ore de meditații și fără ajutor suplimentar din partea unui profesor.

Notă! Acest ghid este în curs de actualizare. Odată ce l-ai achiziționat, nu trebuie decât să reîncarci pagina pentru a vedea ce informații au mai adăugat editorii Liceunet.

Gramatica limbii române

[1]
Review-urile utilizatorilor
  • 02.04.2019
    Scris de Elev in clasa a 7-a
    Foarte bun !