Bătrânul din lună de Grace Lin

Bătrânul din lună este un roman pentru copii scris și ilustrat de autoarea taiwaneză Grace Lin și publicat pentru întâia oară în anul 2009. În scrierea acestei opere autoarea s-a inspirat din folclorul chinezesc.

Romanul a fost tradus în chineză, franceză, ebraică, română, coreeană și slovenă, iar în anul 2010 a fost premiat cu Medalia Newbery și premiul Mythopoetic, în cadrul secțiunii de literatură pentru copii.

Opera spune povestea unei fetițe pe nume Minli care locuiește într-un sătuc aflat la poalele Muntelui Neroditor, un loc în care nu creștea vegetația, iar fauna era aproape inexistentă. Minili încearcă să schimbe destinul familiei sale și pornește într-o călătorie spre bătrânul din lună, un om înțelept despre care aflase de la un peștișor auriu, și care avea răspunsuri pentru toate întrebările pe care le avea fetița.

Citește rezumatul pe care ți-l pune la dispoziție echipa Liceunet și află cum se încheie romanul Bătrânul din lună de Grace Lin.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

Bătrânul din lună de Grace Lin

[0]
Produsul nu are încă un review - poți fi primul care înregistrează un review.