Studiul funcțiilor cu ajutorul derivatelor
Șirul lui Rolle
Se dă un interval de numere reale și funcția
.
Dacă funcția este continuă, atunci se pot găsi soluțiile reale pe intervalul
ale ecuației
. Ne punem problema separării acestor soluții.
Atunci când vrem să separăm soluțiile ecuației , trebuie să precizăm numărul de soluții reale ale ecuației și intervalele în care sunt situate aceste soluții.
Astfel, s-a determinat o metodă pentru separarea soluțiilor ecuației , numită șirul lui Rolle.
Etapele șirului lui Rolle:
- Fixăm intervalul
de studiu al ecuației
și definim funcția
, derivabilă pe intervalul definit.
- Calculăm
și determinăm soluțiile ecuației
din intervalul
și anume
, cu proprietatea că
.
- Formăm șirul
, unde
și
sunt valorile funcției calculate în capetele intervalului
sau limitele funcției
la capetele intervalului.
- Organizăm rezultatele într-un tabel cu liniile
și o linie în care trecem semnele valorilor
.
Acest șir al semnelor valorilor funcției este de fapt ceea ce numim noi șirul lui Rolle.
Cum interpretăm tabelul?
- Dacă șirul lui Rolle conține două semne alăturate identice, atunci în intervalul corespunzător nu există nici o soluție reală a ecuației
.
- Dacă în șirul lui Rolle apar două semne consecutive diferite, ecuația
are o singură soluție reală în intervalul studiat.
- Dacă în șirul lui Rolle apare
, de exemplu
, atunci
este rădăcină multiplă a ecuației
.
- În funcție de numărul schimbărilor de semn și al zerourilor din șirul lui Rolle, putem determina numărul soluțiilor reale ale ecuației
, acestea fiind egale.
Exemplu:
Să se contruiască șirul lui Rolle pentru funcția ,
.
Rezolvare:
Atașăm funcției ecuația .
.
Funcția este derivabilă pe , fiind o compunere de funcții derivabile pe
.
Derivata funcției este:
.
Aflăm rădăcinile ecuației .
Deci, am găsit soluțiile: .
Capetele intervalului de definiției al funcției sunt și
.
Avem că:
.
.
.
.
.
Facem tabelul corespunzător șirului lui Rolle.
![]() | ![]() |
![]() | ![]() ![]() ![]() |
![]() | ![]() |
Șirul lui Rolle | ![]() |
Se poate observa că în șirul lui Rolle sunt doar două schimbări de semn. Așadar, ecuația are două soluții reale: o soluție în intervalul
și o soluție în
.
Rolul derivatei întâi
Prima derivată (derivata de ordinul întâi) este utilă în determinarea punctelor de extrem și în studiul monotoniei unei funcții date.
Propoziția FD21: Monotonia unei funcții în funcție de prima derivată
Fie ,
interval.
- Dacă
, atunci
este strict crescătoare pe
.
- Dacă
, atunci
este strict descrescătoare pe
.
Propoziția FD22: Determinarea punctelor de extrem
Fie ,
.
- Punctul
este punct de maxim local pentru funcția
dacă există o vecinătate
, astfel încât funcția
este strict crescătoare pentru
,
și
este strict descrescătoare pentru
,
.
- Punctul
este punct de minim local pentru funcția
dacă există o vecinătate
, astfel încât funcția
este strict crescătoare pentru
,
și
este strict descrescătoare pentru
,
.
Definițiile pentru noțiunile de punct de maxim local și punct de minim local, dar și pentru punct de maxim global și punct de minim global s-au dat în introducerea capitolului anteriori, Proprietăți ale funcțiilor derivabile.
Practic, pentru a studia monotonia unei funcții și a-i determina punctele de extrem, trebuie să parcurgem următoarele etape:
- Determinăm domeniul maxim de definiție.
- Calculăm
și determinăm domeniul de definiție al funcției derivată.
- Aflăm punctele critice, adică determinăm soluțiile ecuației
.
- Studiem semnul derivatei.
- Întocmim tabelul de variație.
- Citim rezultatele din tabel.
Tabelul de variație este tabelul în care introducem datele obținute în urma parcurgerii etapelor descrise mai sus. Pe prima linie a tabelului se trec soluțiile ecuației , dar și capetele domeniului de definiție al funcției. Dacă funcția este definită pe dreapta reală
, în tabel vom trece
și
la marginile primei linii. Pe a doua linie vom scrie
sub fiecare rădăcină de pe prima linie și între
-uri vom trece semnele funcției derivată pe intervalele respective. Pe ultima linie vom calcula valorile funcției în punctele determinate (soluțiile ecuației
) și valorile funcției în capetele intervalului sau limitele în capetele intervalului. Între valorile sau limitele funcției calculate anterior vom trece săgeți, astfel:
- dacă pe linia de mai sus (linia derivatei) avem semnnul
pe un interval, vom trece semnul
(înseamnă că funcția ”crește” pe acel interval);
- dacă pe linia corespunzătoare derivatei avem semnnul
vom completa tabelul cu săgeata
(atunci funcția ”descrește”).
Pentru a te familiariza cu acest algoritm, urmărește cu atenție și încearcă să rezolvi următoarele exemple:
Exemplu:
Fie funcția ,
.
Atunci derivata funcției este:
.
Am putut calcula derivata funcției date, deoarece acesta este derivabilă, fiind compusa unor funcții elementare derivabile pe mulțimea numerelor reale.
Domeniul de definiție al funcției derivată este tot .
Rezolvăm ecuația .
Calculăm și
.
.
.
Punctele de extrem sunt și
.
Deoarece , vom avea că
este punct de maxim local pentru funcția dată cu valoare maximă
, iar punctul
este punct de minim local cu valoarea minimă
.
În plus, , iar
.
Întocmim tabelul de variație al acestei funcții.
Atât din tabel, cât și pe baza Propoziției FD21: (Monotonia unei funcții în funcție de prima derivată), avem că:
- e crescătoare pe intervalele
și
;
- e descrescătoare pe intervalul
.
Aplicație:
Demonstrarea unor inegalități pe baza studiului funcțiilor cu ajutorul derivatelor
Să se arate că , pentru orice
.
Rezolvare:
.
Fie funcția ,
.
Avem de demonstrat că .
Funcția dată este derivabilă, deoarece este compusa unor funcții elementare derivabile.
Deci putem calcula .
.
Domeniul funcției derivată este tot .
Atunci:
Calculăm .
.
Întocmim tabelul de variație.
Funcția este crescătoare pe intervalul
și e descrescătoare pe intervalul
.
Înseamnă că punctul este punct de maxim global.
Deci , ceea ce este echivalent cu:
.
În concluzie, , pentru orice
.
Rolul derivatei a doua
Derivata a doua a unei funcții (mai este numită derivata derivatei unei funcții) se utilizează la determinarea puntelor de inflexiune și la studiul convexității și concavității unei funcții.
Propoziția FD23: Convexitate. Concavitate. Punct de inflexiune
Fie ,
interval. Atunci:
- Funcția
este convexă pe intervalul
dacă și numai dacă
, pentru orice
.
- Funcția
este concavă pe intervalul
dacă și numai dacă
, pentru orice
.
- Un punct
este punct de inflexiune pentru funcția
dacă există o vecinătate
, astfel încât:
.
Observație:
În punctele de inflexiune ale unui interval, derivata a doua a unei funcții se anulează și schimbă semnul.
În punctele de extrem, derivata I este cea care se anulează și schimbă semnul.
Schimbarea semnului presupune trecerea de la la
sau de la
la
.
Exemplu:
Să se stabilească intervalele de convexitate și concavitate ale funcției ,
.
Rezolvare:
Funcția dată este compusa unor funcții elementare derivabile, deci este funcție derivabilă.
Calculăm prima derivată a funcției .
.
Continuăm procedeul de derivare și calculăm , pentru
.
.
Rezolvăm în mulțimea numerelor reale ecuația .
Calculăm .
.
Întocmim tabelul de variație.
Din tabel și conform Propoziției FD23: Convexitate. Concavitate. Punct de inflexiune avem că:
- e convexă pe intervalul
;
- e concavă pe intervalul
.
În plus, punctul este punct de inflexiune.