Lock

Simulare XII

Lock

Subiectul I

...

7. (...) La finele secolului al XX-lea asistăm la prăbușirea regimurilor comuniste și în consecință s-au instaurat regimuri democratice, prin revenirea la pluripartidism şi organizarea unor alegeri libere în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania Democrată, Bulgaria, România. Exemplificăm prin căderea comunismului în țara noastră în urma revoluției din decembrie 1989. În mai 1990 au loc primele alegeri libere de după 1937, care sunt câştigate de FSN şi Ion Iliescu.       Fundamentele regimului democratic vor fi puse de noua constituţie adoptată în 1991.

Subiectul al II-lea

...

6. Statul medieval românesc din sudul Carpaților este Țara Românească. Instituția centrală cu rol important în organizarea acestui stat medieval este instituția domniei. (...) 

Instituția centrală a domniei a avut un rol important atât în plan intern, cât și în plan extern, îndeosebi în contextul luptei antiotomane, reușind să mențină integritatea teritorială a statelor pe care le conduceau. Un fapt istoric relevant în acest sens îl reprezintă lupta de la Călugăreni din anul 1595, purtată de Mihai Viteazul împotriva otomanilor conduși de Sinan pașa, luptă finalizată cu victoria românilor. A fost zădărnicită astfel încercarea turcilor de a transforma Țara Românească în pașlâc.

Subiectul al III-lea

Eseu despre constituirea și evoluția statului modern român

...

În 1853-1856 are loc Războiul Crimeei dintre Rusia şi Turcia care se încheie cu înfrângerea Rusiei. În 1856, Marile Puteri, Franţa, Anglia, Rusia, Turcia, Austria, Prusia, Sardinia s-au întrunit la Congresul de Pace de la Paris pentru a discuta pacea dintre ruşi şi turci. La propunerea Franţei, care susţinea unirea românilor, se analizează şi problema Principatelor.  În Tratatul de Pace de la Paris (1856), actul adoptat la acest congres, exista o secţiune separată pentru Principate, care prevedea desfiinţarea protectoratului rusesc şi trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte Mari Puteri. Se păstra însă suzeranitatea otomană. Rusia ceda Principatelor trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail şi Bolgrad). De asemenea, s-a hotărât Convocarea unor Adunări ad-hoc (alcătuite din reprezentanţii tuturor claselor sociale), una în Ţara Românească şi alta în Moldova, prin care românii să fie consultaţi cu privire la organizarea ţării şi unire.

...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in