Versuri

Pașa Hassan de George Coșbuc

Pe vodă-l zărește călare trecând 
Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. 
În lături s-azvârle mulțimea păgână. 
Căci vodă o-mparte, cărare făcând, 
Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, 
Oștirea română. 

Cu tropote roibii de spaimă pe mal 
Rup frâiele-n zbucium și saltă; 
Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă 
Și cade-n mocirlă, un val după val, 
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, 
Se-nchină prin baltă. 

Hassan de sub poala pădurii acum 
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: 
În spatele-oștirii muntene s-aruncă 
Urlând ianicerii, prin flinte și fum, 
Dar pașa rămâne alături de drum 
Departe pe luncă. 

Mihai îi zărește și-alege vro doi, 
Se-ntoarce și pleacă spre gloată, 
Ca volbura toamnei se-nvârte el roată 
Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, 
Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi 
Și-o vântură toată. 

Hassan, de mirare, e negru-pământ; 
Nu știe de-i vis, ori aieve-i, 
El vede cum zboară flăcăii Sucevei, 
El vede ghiaurul că-i suflet de vânt 
Și-n față-i puterile turcilor sânt 
Tăriile plevei. 

Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai; 
Aleargă năvală nebună. 
Împrăștie singur pe câți îi adună, 
Cutreieră câmpul, tăind de pe cai 
El vine spre pașă: e groază și vai, 
Că vine furtună. 

— "Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți spun 
Că nu te-am găsit nicăirea" —
Dar pașa-și pierduse și capul și firea! 
Cu frâul pe coamă el fuge nebun, 
Că-n gheară de fiară și-n gură de tun 
Mai dulce-i pierirea. 

Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier 
Și zalele-i zuruie crunte, 
Gigantică poart-o cupolă pe frunte, 
Și vorba-i e tunet, răsufletul ger, 
Iar barda din stânga-i ajunge la cer, 
Și vodă-i un munte. 

— "Stai, pașă! Să piară azi unul din noi." —
Dar pașa mai tare zorește; 
Cu scările-n coapse fugaru-și lovește 
Și gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi; 
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi 
El zboară șoimește. 

Turbanul îi cade și-l lasă căzut; 
Își rupe cu mâna vestmântul 
Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul 
Și lui i se pare că-n loc e ținut; 
Aleargă de groaza pieririi bătut, 
Mănâncă pământul. 

Și-i dârdâie dinții și-i galben-pierit! 
Dar Allah din ceruri e mare! 
Și-Allah îi scurtează grozava-i cărare 
Căci pașa-i de taberi aproape sosit! 
Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit, 
Să-i deie scăpare. 

Și-n ceasul acela Hassan a jurat 
Să zacă de spaimă o lună, 
Văzut-au și beii că fuga e bună 
Și bietului pașă dreptate i-au dat, 
Căci vodă ghiaurul în toți a băgat 
O groază nebună.