Versuri

Nunta Zamfirei de George Coșbuc

E lung pământul, ba e lat, 
Dar ca Săgeată de bogat 
Nici astăzi domn pe lume nu-i, 
Și-avea o fată, fata lui 
Icoană-ntr-un altar s-o pui 
    La închinat. 

Și dac-a fost pețită des, 
E lucru tare cu-nțeles, 
Dar dintr-al prinților șirag,
Câți au trecut al casei prag, 
De bună seamă cel mai drag 
    A fost ales. 

El, cel mai drag! El a venit 
Dintr-un afund de Răsărit, 
Un prinț frumos și tinerel, 
Și fata s-a-ndrăgit de el. 
Că doară tocmai Viorel 
    I-a fost menit. 

Și s-a pornit apoi cuvânt! 
Și patru margini de pământ 
Ce strimte-au fost în largul lor, 
Când a pornit s-alerge-n zbor 
Acest cuvânt mai călător 
    Decât un vânt! 

Ca ieri, cuvântul din vecini 
S-a dus ca astăzi prin străini, 
Lăsând pe toți, din cât afund 
O mie de crăimi ascund, 
Toți craii multului rotund 
    De veste plini. 

Și-atunci din tron s-a ridicat 
Un împărat după-mpărat 
Și regii-n purpur s-au încins, 
Și doamnele grăbit au prins 
Să se gătească dinadins, 
    Ca niciodat. 

Iar când a fost de s-a-mplinit 
Ajunul zilei de nuntit, 
Din munți și văi, de peste mări, 
Din larg cuprins de multe zări, 
Nuntași din nouăzeci de țări 
    S-au răscolit. 

De cum a dat în fapt de zori 
Veneau cu fete și feciori 
Trăsnind rădvanele de crai, 
Pe netede poteci de plai: 
La tot rădvanul patru cai, 
    Ba patru sori. 

Din fundul lumii, mai din sus, 
Și din Zorit, și din Apus, 
Din cât loc poți gândind să bați 
Venit-au roiuri de-mpărați 
Cu stemă-n frunte și-mbrăcați 
    Cum astăzi nu-s. 

Sosit era bătrânul Grui 
Cu Sanda și Rusanda lui, 
Și Ținteș, cel cu trainic rost, 
Cu Lia lui sosit a fost, 
Și Bardeș cel cu adăpost 
    Prin munți sâlhui. 

Și alții, Doamne! Drag alint 
De trupuri prinse-n mărgărint! 
Ce fete dragi! Dar ce comori 
Pe rochii lungi țesute-n flori! 
Iar hainele de pe feciori 
    Sclipeau de-argint. 

Voinicii cai spumau în salt; 
Și-n creasta coifului înalt 
Prin vulturi vântul viu vuia, 
Vrun prinț mai tânăr când trecea 
C-un braț în șold și pe prăsea 
    Cu celălalt. 

Iar mai spre-amiazi, din depărtări 
Văzutu-s-a crescând în zări 
Rădvan cu mire, cu nănași, 
Cu socri mari și cu nuntași, 
Și nouăzeci de feciorași 
    Veneau călări. 

Și ca la mândre nunți de crai 
Ieșit-a-n cale-ales alai 
De sfetnici mulți și mult popor 
Cu muzici multe-n fruntea lor; 
Și drumul tot era covor 
    De flori de mai. 

Iar când alaiul s-a oprit 
Și Paltin-crai a stărostit 
A prins să sune sunet viu 
De treasc și trâmbiți și de chiu 
Dar ce scriu eu? Oricum să scriu 
    E nemplinit! 

Și-atunci de peste larg pridvor, 
Din dalb iatac de foișor 
Ieși Zamfira-n mers isteț, 
Frumoasă ca un gând răzleț, 
Cu trupul nalt, cu părul creț, 
    Cu pas ușor. 

Un trandafir în văi părea; 
Mlădiul trup i-l încingea 
Un brâu de-argint, dar toată-n tot 
Frumoasă cât eu nici nu pot 
O mai frumoasă să-mi socot 
    Cu mintea mea. 

Și ea mergând spre Viorel, 
De mână când a prins-o el, 
Roșind s-a zăpăcit de drag, 
Vătavul a dat semn din steag 
Și atunci porniră toți șireag 
    Încetinel. 

Și-n vremea cât s-au cununat 
S-a-ntins poporul adunat 
Să joace-n drum după tilinci: 
Feciori, la zece fete, cinci, 
Cu zdrângăneii la opinci 
    Ca-n port de sat. 

Trei pași la stânga linișor 
Și alți trei pași la dreapta lor; 
Se prind de mâini și se desprind, 
S-adună cerc și iar se-ntind, 
Și bat pământul tropotind 
    În tact ușor. 

Iar la ospăț! Un râu de vin! 
Mai un hotar tot a fost plin 
De mese, și tot oaspeți rari, 
Tot crai și tot crăiese mari, 
Alăturea cu ghinărari 
    De neam străin. 

A fost atâta chiu și cânt 
Cum nu s-a pomenit cuvânt! 
Și soarele mirat sta-n loc, 
Că l-a ajuns și-acest noroc, 
Să vadă el atâta joc 
    P-acest pământ! 

De-ai fi văzut cum au jucat 
Copilele de împărat, 
Frumoase toate și întrulpi, 
Cu ochi șireți ca cei de vulpi, 
Cu rochii scurte până-n pulpi, 
    Cu păr buclat. 

Și principi falnici și-ndrăzneți, 
De-al căror buzdugan isteț 
Perit-au zmei din iaduri scoși! 
De-ai fi văzut jucând voioși 
Și feți-voinici, și feți-frumoși, 
    Și logofeți. 

Ba Peneș-împărat, văzând 
Pe Barbă-Cot, piticul, stând 
Pe-un gard de-alături privitor, 
L-a pus la joc! Și-ntre popor 
Sărea piticu-ntr-un picior 
    De nu-și da rând! 

Sunt grei bătrânii de pornit, 
Dar de-i pornești, sunt grei de-oprit! 
Și s-au pornit bărboșii regi 
Cu sfetnicii-nvechiți în legi 
Și patruzeci de zile-ntregi 
    Au tot nuntit. 

Și vesel Mugur-împărat 
Ca cel dintâi s-a ridicat 
Și, cu păharul plin în mâini, 
Precum e felul din bătrâni 
La orice chef între români, 
    El a-nchinat. 

Și-a zis: Cât mac e prin livezi, 
Atâția ani la miri urez! 
Și-un prinț la anul! blând și mic, 
Să crească mare și voinic, 
Iar noi să mai jucăm un pic 
    Și la botez!