Rezumat

Nunta Zamfirei de George Coșbuc este considerată o epopee națională care are ca temă datina nupțială, motiv pentru care este foarte probabil să întâlnești un fragment din acest text în manualul tău școlar, iar cunoașterea rezumatului este absolut necesară. Pentru a te ajuta să înțelegi mai bine acest text, profesorii noștri de limba și literatura română îți pun la dispoziție acest rezumat, care conține atât informații despre temă, titlu sau compoziție poeziei, cât și o prezentare cronologică a evenimentelor ce se petrec.

„Opera conține douăzeci și șase de strofe a câte șase versuri. Primele strofe au caracter pur narativ, introducând astfel cititorul în contextul acțiunii. Formula de început («E lung pământul, ba e lat») sugerează imprecizia temporală și spațială a nunții. Astfel, autorul creează impresia de permanență a acestui ritual ce revine mereu în viața socială a poporului român. De asemenea, această formulă este menită să accentueze bogăția domnitorului Săgeată, care nu avea echivalent în întreaga lume.

Acest domnitor avea o fată deosebit de frumoasă («Şi-avea o fată, - fata lui -/ Icoană-ntr-un altar s-o pui/ La închinat.»), care era pețită frecvent de numeroși prinți ce sperau să se căsătorească cu ea. Cu toate acestea, dintre toți pețitorii, ea l-a ales pe «cel mai drag»: Viorel, un prinț «frumos și tinerel» venit «Dintr-un afund de Răsărit».”

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in