Versuri

Pe umeri pletele-i curg râu 
Mlădie, ca un spic de grâu, 
Cu șorțul negru prins în brâu, 
O pierd din ochi de dragă. 
Și când o văd, îngălbenesc; 
Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc, 
Iar când merg alții de-o pețesc, 
Vin popi de mă dezleagă. 
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec 
Ea pleacă, eu mă fac că plec, 
Dar stau acolo și-o petrec 
Cu ochii cât e zarea. 
Așa cum e săracă ea, 
Aș vrea s-o știu nevasta mea, 
Dar oameni răi din lume rea 
Îmi tot închid cărarea. 

Și câte vorbe-mi aud eu! 
Toți frații mă vorbesc de rău, 
Și tata-i supărat mereu, 
Iar mama, la icoane, 
Mătănii bate, ține post; 
Mă blestemă: De n-ai fi fost! 
Ești un netot! Ți-e capul prost 
Și-ți faci de cap, Ioane! 

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac! 
Cu traiul eu am să mă-mpac 
Și eu am să trăiesc sărac, 
Muncind bătut de rele! 
La frați eu nu cer ajutor, 
Că n-am ajuns la mila lor 
Și fac ce vreau! Și n-am să mor 
De grija sorții mele! 

Mă-ngroapă frații mei de viu! 
Legat de dânsa, eu să știu 
Că am urâtei drag să-i fiu? 
Să pot ce nu se poate? 
Dar cu pământul ce să faci? 
Și ce folos de boi și vaci? 
Nevasta dacă nu ți-o placi, 
Le dai în trăsnet toate! 

Ori este om, de sila cui 
Să-mi placă tot ce-i place lui! 
Așa om nici vlădica nu-i 
Și nu-i nici împăratul! 
Să-mi cânte lumea câte vrea, 
Mi-e dragă una și-i a mea: 
Decât să mă dezbar de ea, 
Mai bine-aprind tot satul!