Trăsături ale romanului

Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” este menit să ilustreze convingerile teoretice ale lui George Călinescu. Într-o perioadă în care polemicile vizând structura narativă a acestei specii epice susțineau două puncte de vedere, aparent divergente – necesitatea renunțării la structura de tip obiectiv, cu narator omniscient, prin includerea evenimentelor relevate de amintirile involuntare și de fluxul conștiinței și dorința perpetuării modelului clasic –realist, cu narator care controlează desfășurarea epică – George Călinescu optează pentru romanul obiectiv și metoda balzaciană (realismul clasic), dar depășește programul estetic, realizând un roman al „vocației critice și polemice” (N. Manolescu). Intenția polemică a autorului este evidentă în structura romanului – aparent de factură balzaciană –, situat la antipodul modelului proustian, atât de frecvent invocat și experimentat în epocă. Cu toate acestea, în pofida aparenței sale balzaciene, „Enigma Otiliei” este, prin dimensiunea parodică și prin eterogenitatea elementelor care-l compun, un roman modern, scris de un specialist în materie de literatură. George Călinescu parodiază locurile comune ale romanului realist al secolului al XIX-lea, iar atitudinea pe care o are naratorul din „Enigma Otiliei” față de personajele sale nu diferă esențial de atitudinea pe care o are, în general, criticul literar față de personajele care populează un univers ficțional.

Roman realist, care reconstituie o atmosferă – aceea a Bucureștiului antebelic –, dar și bildungsroman, urmărind maturizarea lui Felix (îndelungata și frustranta sa educație sentimentală fiind una dintre temele centrale ale cărții) – „Enigma Otiliei” urmărește evoluția raporturilor dintre personaje, pe fondul așteptării unei moșteniri supralicitate de unii (clanul Tulea), indiferente pentru alții (Felix, Otilia, Pascalopol), reliefând „atenta observație a socialului” (Gheorghe Glodeanu) practicată de autor. De aceea, acțiunea este amplă, desfășurându-se pe mai multe planuri narative, care conturează un conflict complex.

„Gustul detaliului, observarea umanității sub latură morală, fresca Bucureștiului de dinainte de primul război mondial”. (Gheorhe Gloddeanu) realizează o comedie de moravuri, pigmentată adeseori de accente dramatice, înscrisă de Nicolae Manolescu în categoria doricului, datorită perspectivei narative adoptate de romancier – „narațiunea la persoana a treia și menținerea naratorului omniscient”.

Romanul debutează în stil balzacian, printr-o amplă descriere a Bucureștiului anului 1909, fiind centrat „pe mobila psihologie a unui adolescent în plină criză de creștere și de formare a personalității” (Pompiliu Constantinescu). Așadar, se remarcă de la început „fresca Bucureștiului de dinainte de primul război mondial”. Titlul inițial, Părinții Otiliei, reflecta ideea balzaciană a paternității, pentru că fiecare dintre personaje determină într-un fel sau altul soarta orfanei Otilia, ca niște „părinți”. Din rațiuni editoriale, titlul a fost schimbat și deplasează accentul de la un aspect realist, tradițional, la tehnica modernă a reflectării poliedrice, prin care este realizat pers...