Trăsături ale romanului

Publicat în 1938, romanul Enigma Otiliei este menit să ilustreze convingerile teoretice ale lui George Călinescu. Într-o perioadă în care polemicile vizând structura narativă a acestei specii epice susţineau două puncte de vedere, aparent divergente – necesitatea renunţării la structura de tip obiectiv, cu narator omniscient, prin includerea evenimentelor relevate de amintirile involuntare şi de fluxul conştiinţei şi dorinţa perpetuării modelului clasic –realist, cu narator care controlează desfăşurarea epică – George Călinescu optează pentru romanul obiectiv şi metoda balzaciană (realismul clasic), dar depăşeşte programul estetic, realizând un roman al „vocaţiei critice şi polemice” (N. Manolescu). Intenţia polemică a autorului este evidentă în structura romanului – aparent de factură balzaciană –, situat la antipodul modelului proustian, atât de frecvent invocat şi experimentat în epocă. Cu toate acestea, în pofida aparenţei sale balzaciene, Enigma Otiliei este, prin dimensiunea parodică şi prin eterogenitatea elementelor care-l compun, un roman modern, scris de un specialist în materie de literatură. George Călinescu parodiază locurile comune ale romanului realist al secolului al XIX-lea, iar atitudinea pe care o are naratorul din Enigma Otiliei faţă de personajele sale nu diferă esenţial de atitudinea pe care o are, în general, criticul literar faţă de personajele care populează un univers ficţional.

Roman realist, care reconstituie o atmosferă – aceea a Bucureştiului antebelic –, dar şi bildungsroman, urmărind maturizarea lui Felix (îndelungata şi frustranta sa educaţie sentimentală fiind una dintre temele centrale ale cărţii) – Enigma Otiliei urmăreşte evoluţia raporturilor dintre personaje, pe fondul aşteptării unei moşteniri supralicitate de unii (clanul Tulea), indiferente pentru alţii (Felix, Otilia, Pascalopol), reliefând „atenta observaţie a socialului” (Gheorghe Glodeanu) practicată de autor. De aceea, acţiunea este amplă, desfăşurându-se pe mai multe planuri narative, care conturează un conflict complex.

„Gustul detaliului, observarea umanităţii sub latură morală, fresca Bucureştiului de dinainte de primul război mondial”. (Gheorhe Gloddeanu) realizează o comedie de moravuri, pigmentată adeseori de accente dramatice, înscrisă de Nicolae Manolescu în categoria doricului, datorită perspectivei narative adoptate de romancier – „naraţiunea la persoana a treia şi menţinerea naratorului omniscient”.

Romanul debutează balzacian, printr-o amplă descriere a Bucureştiului anului 1909, fiind centrat „pe mobila psihologie a unui adolescent în plină criză de creştere şi de formare a personalităţii” (Pompiliu Constantinescu). Aşadar, se remarcă de la început „fresca Bucureştiului de dinainte de primul război mondial”. Titlul iniţial, Părinţii Otiliei, reflecta ideea balzaciană a paternităţii, pentru că fiecare dintre personaje determină într-un fel sau altul soarta orfanei Otilia, ca nişte „părinţi”. Din raţiuni editoriale, titlul a fost schimbat şi deplasează accentul de la un aspect realist, tradiţional, la tehnica modernă a reflectării poliedrice, prin care este realizat personajul titular. ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in