Roman balzacian

George Călinescu optează intenționat pentru formula balzaciană, încercând, pe de o parte, să probeze viabilitatea unei formule clasice într-o epocă în care face carieră romanul modern, proustian, iar pe de altă parte, să demonstreze că un critic literar poate scrie roman, realitate contestată de Tudor Vianu. Romanul său, „Enigma Otiliei”, este de tip balzacian, balzacianismul definindu-se ca varietate a realismului caracterizată prin trăsături distincte precum: crearea de tipologii (avarul, fata bătrână etc.), descrieri cu tentă exhaustivă, evoluția individului în strânsă relație cu mediul din care provine etc.

În primul rând, sunt de inspirație balzaciană tema moștenirii și cea a paternității. Astfel, în centrul romanului este plasată lupta pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu. Această încleștare scoate la iveală pasiunile, răutatea, pornirile rudimentare (o gamă de trăsături puse în slujba unui țel nefinalizat, deoarece acela care se va îmbogăți furând banii bătrânului va fi Stănică Rațiu). Balzac însuși a afirmat, referindu-se la efectul banilor asupra societății: „Zeul la care se închină toți este banul”. Tot o moștenire este și zestrea pe care Aglae ar trebui să o dea Olimpiei, act refuzat cu încăpăț...