Elemente de structura, compoziție și limbaj

Perspectiva narativă/viziunea este un termen care se referă la raportul dintre narator şi universul reprezentat. Procesul narativ are cel puţin trei protagonişti: personajul (el), naratorul (eu) şi lectorul (tu); altfel spus, cel despre care se vorbeşte, cel care vorbeşte şi cel cu care se vorbeşte. Relaţia între un el (în poveste) şi un eu (în discurs) cuprinde trei tipuri principale.

Naratorul ştie mai mult decât personajul (viziunea „dindărăt”) – naraţiunea clasică foloseşte cel mai adesea această formulă. În acest caz, naratorul ştie mai mult decât personajul său. Personajele nu au nici un secret faţă de el. Naratorul ştie tot atât cât personajul (cu care se identifică) (viziunea „împreună cu”) – naratorul nu poate da o explicaţie a evenimentelor înainte ca aceasta să fie găsită chiar de către personaje. Naratorul ştie mai puţine decât personajul viziunea „din afară”) – naratorul poate descrie numai ceea ce se vede, se aude, dar nu poate pătrunde în conştiinţa nimănui. Naratorul este, aşadar, un martor care nu ştie nimic şi, mai mult, nu vrea să ştie nimic.

În romanul realist - obiectiv, naratorul este, prin excelenţă, omniscient. Mai mult, prezenţa naratorului se estompează într-o măsură foarte mare, astfel încât evenimentele prezentate par să se deruleze de la sine. Cu alte cuvinte, „naratorul se află totdeauna de altă parte a baricadei decât personajele, evenimentele şi simţirile lor; înfăţişează o lume care există în afara lui şi poate fi foarte bine închipuită şi în absenţa lui, adoptă o poziţie de extrateritorialitate, indiferent că este comentator locvace sau un regizor impersonal” (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)

Enigma Otiliei, de George Călinescu, publicat în 1938, este un roman realist cu elemente moderniste, balzacian prin aspecte legate de temă şi tehnică narativă, social şi citadin. Realismul rezultă din temele dezvoltate, structura compoziţională, specificul secvenţelor descriptive, realizarea personajelor. Una dintre temele romanului este prezentarea societăţii româneşti la începutul secolului al XX-lea, prin urmărirea evoluţiei unui grup de personaje care sunt interesate de averea lui Costache Giurgiuveanu, unul dintre personajele principale ale romanului; temă secundară, de provenienţă balzaciană, paternitatea permite raportarea personajelor la tipuri şi caracterizarea lor indirectă.

Element specific prozei realist-obiective, naraţiunea se realizează la persoana a III-a (nonfocalizată). Viziunea „din afară” presupune existenţa unui narator obiectiv, detaşat, care nu se implică în faptele relatate. Naratorul din Enigma Otiliei este omniscient, controlează evoluţia personajelor ca un „regizor impersonal”. Personajele dobândesc, în acest mod, statut de marionetă, acţionând automat, după voinţa naratorului păpuşar. Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunică, prin postura de spectator şi comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele narative. El se ascunde în spatele măştilor sale, fapt dovedit de uniformitatea limbajului.

Romanul debutează balzacian, printr-o amplă descriere a Bucureştiului anului 19...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in