Elemente de structură, compoziție și limbaj

Perspectiva narativă/viziunea este un termen care se referă la raportul dintre narator și universul reprezentat. Procesul narativ are cel puțin trei protagoniști: personajul (el), naratorul (eu) și lectorul (tu); altfel spus, cel despre care se vorbește, cel care vorbește și cel cu care se vorbește. Relația între un el (în poveste) și un eu (în discurs) cuprinde trei tipuri principale.

Naratorul știe mai mult decât personajul (viziunea „dindărăt”) – narațiunea clasică folosește cel mai adesea această formulă. În acest caz, naratorul știe mai mult decât personajul său. Personajele nu au niciun secret față de el. Naratorul știe tot atât cât personajul (cu care se identifică) (viziunea „împreună cu”) – naratorul nu poate da o explicație a evenimentelor înainte ca aceasta să fie găsită chiar de către personaje. Naratorul știe mai puține decât personajul viziunea „din afară”) – naratorul poate descrie numai ceea ce se vede, se aude, dar nu poate pătrunde în conștiința nimănui. Naratorul este, așadar, un martor care nu știe nimic și, mai mult, nu vrea să știe nimic.

În romanul realist - obiectiv, naratorul este, prin excelență, omniscient. Mai mult, prezența naratorului se estompează într-o măsură foarte mare, astfel încât evenimentele prezentate par să se deruleze de la sine. Cu alte cuvinte, „naratorul se află totdeauna de altă parte a baricadei decât personajele, evenimentele și simțirile lor; înfățișează o lume care există în afara lui și poate fi foarte bine închipuită și în absența lui, adoptă o poziție de extrateritorialitate, indiferent că este comentator locvace sau un regizor impersonal”. (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)

„Enigma Otiliei”, de George Călinescu, publicat în 1938, este un roman realist cu elemente moderniste, balzacian (prin aspecte legate de temă și tehnica narativă), social și citadin. Realismul rezultă din temele dezvoltate, structura compozițională, specificul secvențelor descriptive, realizarea personajelor. Una dintre temele romanului este prezentarea societății românești la începutul secolului al XX-lea, prin urmărirea evoluției unui grup de personaje care sunt interesate de averea lui Costache Giurgiuveanu, unul dintre personajele principale ale romanului; temă secundară, de proveniență balzaciană, paternitatea permite raportarea personajelor la tipuri și caracterizarea lor indirectă.

Element specific prozei realist-obiective, narațiunea se realizează la persoana a III-a (nonfocalizată). Viziunea „din afară” presupune existența unui narator obiectiv, detașat, care nu se implică în faptele relatate. Naratorul din „Enigma Otiliei” este omniscient, controlează evoluția personajelor ca un „regizor impersonal”. Personajele dobândesc, în acest mod, statut de marionetă, acționând automat, după voința naratorului păpușar. Deși adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunică, prin postura de spectator și comentator al comediei umane reprezentate, cu instanțele narative. El se ascunde în spatele măștilor sale, fapt dovedit de uniformitatea limbajului.

Romanul debutează balzacian, printr-o amplă descriere a Bucureștiului anu...