George Călinescu
Enigma Otiliei

Construcția personajelor realiste

Acesta este un fragment de text din pagina Construcția personajelor realiste din ebook-ul Enigma Otiliei. Click pe citește mai mult pentru a citi întreaga pagină.

Personajul este una dintre instanţele narative cele mai importante ale textului epic. Este o individualitate (persoană) înfăţişată după realitate sau rod al ficţiunii, care apare într-o operă epică sau dramatică, fiind integrată – prin intermediul limbajului – în sistemul de interacţiuni al textului literar. Personajul poate fi definit dintr-o multitudine de perspective: cea morală (ca raport între om şi el însuşi) sociologică (raportul dintre individ şi colectivitate), ontică sau filozofică (aportul dintre om şi univers) şi estetică (raportul dintre realitate şi convenţia literară). Când se află în centrul acţiunii şi polarizează atât atenţia, cât şi afectivitatea cititorului, el devine un erou.

Construcţia personajului se realizează prin asocierea a două dimensiuni: una socială, exterioară, alta psihologică, interioară. Există mai multe tipuri de personaje, clasificabile după mai multe criterii. Având în vedre rolul în acţiune, personajele pot fi principale, secundare, figurante sau funcţionale. Raportate la discursul narativ, personajele pot ilustra indirect un punct de vedere al autorului, participând la acţiune şi fiind subordonate naratorului obiectiv şi omniscient (în romanele de tip obiectiv) sau pot deveni instanţă narativă principală, îndeplinind şi funcţia naratorului (personajul – narator din romanul subiectiv).

Personajul din romanul realist este subordonat naratorului obiectiv şi omniscient şi are câteva particularităţi: este exponenţial pentru o întreagă categorie socială; structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături dominante; evoluţia sa este reliefată prin opoziţii şi corelaţii cu alte personaje; devine o instanţă importantă a discursului narativ; are rolul de mediator în relaţia autor – narator – cititor. Cu alte cuvinte, personajul din creaţia realistă se defineşte prin apartenenţa la un anumit tip, „acea sinteză specială care, atât în câmpul caracterelor, cât şi în acel al situaţiilor, uneşte organic genericul şi individualul” (Georg Lukacs).

Publicat în 1938, romanul Enigma Otiliei este menit să ilustreze convingerile teoretice ale lui George Călinescu. Într-o perioadă în care polemicile vizând structura narativă a acestei specii epice susţineau două puncte de...

[citește mai mult]