Comparație Moara cu noroc
Materialul de mai jos răspunde la cerința de a scrie un eseu în care să prezinți, comparativ, aceeași temă literară (de exemplu: istoria, familia, iubirea, banul etc.), tratată în două texte narative diferite.
Dintre toate elementele care definesc universul existenței umane, banul este cel care influențează în cea mai mare măsură destine individuale și colective. În numele acumulării de capital se fac sacrificii nejustificate, se renunță la valori morale, fără a se lua în calcul efemeritatea valorilor reprezentate de bani.
În funcție de epocile/ideologiile literare pe care le-au ilustrat, operele scriitorilor români au abordat în prim plan sau în plan secundar tema banului/a înavuțirii/a avariției. Este interesant de remarcat că această temă este evidențiată mai ales de operele literare realiste, care o asociază, de obicei, cu ideea degradării omului stăpânit de această obsesie/patimă.
„Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, este o nuvelă psihologică de dimensiuni ample, care dezvoltă o temă caracteristică acestei specii: dezumanizarea sub influența patimii pentru ban. Se poate vorbi de trei straturi tematice. Primul – care poate fi considerat o „supratemă” – deschide narațiunea prin cuvintele bătrânei, soacra lui Ghiță: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. În final, bătrâna meditează din nou asupra celor întâmplate, subliniind ideea fatalității oarbe. Al doilea nivel tematic, cu valențe sociologice și psihologice, vizează consecințele nefaste pe care setea de îmbogățire le are asupra individului. Procesul dezumanizării lui Ghiță, sub imperiul nefast al setei de înavuțire, este urmărit evolutiv, marcând și dramatice reînvieri ale fondului său de omenie. Al treilea nivel tematic al nuvelei poate fi identificat în fascinația exercitată de forța și de autoritatea care se degajă din personalitatea sămădăului. Personajul negativ intimidează orice adversar prin temeritatea cu care sfidează legile.
Titlul nuvelei are semnificație simbolică și sugerează ironia la adresa personajelor implicate în jocul destinului nemilos – atât pentru Ghiță, cizmarul devenit cârciumar, cât și pentru familia lui, moara convertită în cârciumă va deveni un spațiu blestemat.
Acțiunea, plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea, este predominant interioară, prezintă un caz de conștiință și ilustrează convertirea ideii în obsesie, urmărind evoluția personajului principal. Se urmărește, din perspectivă obiectivă și omniscientă, destinul personajului Ghiță, un cizmar care dorește să-și schimbe condiția socială; el ia în arendă o cârciumă, aflată la răscruce de drumuri, cunoscută sub numele de „Moara cu noroc”. Deși este avertizat de soacra sa că omul trebuie să fie mulțumit cu sărăcia”, dar și cu „liniștea colibei” pe care le are, Ghiță crede cu toată puterea că datoria omului este de a-și face viața mai bună, mai ales când are și familie. Incipitul nuvelei are, de altfel, valoare premonitorie: bătrâna, alter-ego al autorului, exprimă un punct de vedere tradițional asupra existenței omului, care trebuie să se mulțumească cu ceea ce îi este dat, fără a râvni la mai mult, pentru că provocarea destinului poate atrage pedepse grave.
Instalarea lui Ghiță și a familiei la „Moara cu noroc” este precedată de o descriere detaliată a spațiului în care este situată moara, care sugerează caracterul malefic al locului, aflat sub stăpânirea lui Lică Sămădăul: moara părăsită, transformată în cârciumă, se află departe de sat, la răscrucea unor drumuri periculoase și a unor drumuri lipsite de primejdie. Părăsind spațiul familiar, Ghiță pătrunde într-un spațiu plin de primejdii, pe care însă nu le sesizează de la început.
Desfășurarea acțiunii urmărește dezumanizarea treptată a lui ...
