Rezumat

Prim roman al lui Călinescu, publicat în anul 1933, Cartea nunții este cel dintâi exercițiu de proză lungă făcut de autor și încă una dintre operele literare pentru care îți punem la dispoziție un rezumat complet. Profesorii noștri de limba și literatura română au inclus în acest rezumat povestirea tuturor secvențelor importate, astfel că îți va fi ușor să înțelegi opera și dacă nu ai reușit încă să o citești. În plus, accesând acest material vei învăța ce detalii trebuie să introduci pentru ca rezumatul scris de tine să primească punctajul maxim.

„Romanul debutează întocmai cu una din experiențele amoroase ale lui Jim, ilustrând călătoria sa cu trenul ce îl duce spre casă și atracția pe care o dezvoltă pentru domnișoara care călătorește în același compartiment cu el. Jim analizeză cu atenție fiecare mișcare și fiecare trăsătură a domnișoarei, agitația sa specifică vârstei, amplificându-se cu fiecare clipă. Jim intuiește o oarecare simpatie din partea fetei, însă nu intră în conversație cu ea și nici nu face vreo mișcare până în momentul închiderii geamului. Simțind că se face prea răcoare, domnișoara dorește să închidă geamul (pe care l-a deschis tot cu ajutorul lui Jim), iar profitând de suprapunerea acestei acțiuni, cu intrarea trenului într-un tunel, tânărul Jim o îmbrățișează pe fată și o sărută fugar. Odată ieșiți din tunel cei doi se retrag crispați la locurile lor, fără a mai schimba o vorbă, nici atunci când coboară din tren, luând-o în direcții diferite. 

Jim ajunge acasă, în «casa cu molii» locuită de mama sa, Magdalina, mătușile sale bătrâne și nemăritate, mătușa seculară, Iaca, și Silivestru, unchiul său, profesor de istorie.

Casa miroase a naftalină, e plină de obiecte învechite și stricate, la care bătrânele nu pot să renunțe și dulapurile sunt pline de haine mâncate de molii. Afișând un teribilism specific vârstei, Jim le mustră pentru stilul lor de viață ciudat și își exprimă fără rețineri disprețul pentru felul lor de a fi. 

Precum orice tânăr energic, Jim nu...”

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in