George Călinescu

George Călinescu (pe numele de la naștere: Gheorghe Vișan) a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române. 

George Călinescu | Opere incluse în programa pentru Bacalaureat

• Enigma Otiliei
• Bietul Ioanide

George Călinescu | Opere

1. Proză

• Cartea nunții (1933)
• Enigma Otiliei (1938)
• Trei nuvele (1949)
• Bietul Ioanide (1953)
• Scrinul negru (1965)

2. Studii de estetică și literatură universală

• Principii de estetică (1939)
• Impresii asupra literaturii spaniole (1946)
• Sensul clasicismului (1946)
• Studii și conferințe (1956)
• Scriitori străini (1967)
• Ulysse (1967)
• Poezie
• Poesii (1937)
• Lauda lucrurilor (1963)

3. Teatru

• Șun, mit mongol sau Calea neturburată (1940)
• Ludovic al XIX-lea (1964)
• Teatru (1965)

4. Istorie și critică literară

• Viața lui Mihai Eminescu (1932)
• Opera lui Mihai Eminescu (1934)
• Viața lui Ion Creangă (1938)
• Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941)
• Istoria literaturii române. Compendiu (1945)
• Universul poeziei (1947)
• Nicolae Filimon (1959)
• Gr. M. Alecsandrescu (1962)
• Ion Creangă (Viața și opera) (1964)
• Vasile Alecsandri (1965)

George Călinescu | Date despre autor

Născut în data de 19 iunie 1899, la București, Călinescu este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.

Călinescu își face studiile universitare la București, la Facultatea de Litere și Filosofie. Își ia licența în Litere în 1923, devenind apoi profesor de limba italiană în diverse licee bucureștene și timișorene. Pleacă apoi la Roma, pentru doi ani datorită unei burse oferite de Academia din România.

În 1926, George Călinescu citește pentru prima oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu, „Sburătorul”. Devine cronicar la revista „Viața românească” începând cu anul 1931. În același an devine profesor de literatură română.
George Călinescu a realizat studii fundamentale despre mari scriitori români (Creangă, Eminescu etc.). După anul 1945, acesta publică studii și eseuri privind literatura universală. A ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice și a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, până în anul morții, în 1965.

În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” publicată în 1941, George Călinescu identifică cele patru mituri fundamentele prezente în literatura populară „...tinzând a deveni pilonii unei tradiții autohtone”: mitul etnogenezei (Dochia și Traian), mitul jertfei zidirii (Mănăstirea Argeșului), mitul forței misterioase a dragostei (Zburătorul) și mitul existenței pastorale (Miorița).

Romanele sale sunt de tip balzacian, de regulă obiective, relatate la persoana a treia. Simpatizant al ideologiei de stânga, Călinescu a aderat, după abdicarea regelui Mihai și instaurarea comunismului, la noua ideologie. În consecință, a călătorit în scop de  documentare în Uniunea Sovietică, precum și în China comunistă („Am fost în China nouă”, 1953), publicându-și apoi impresiile de călătorie în aceste două volume.

Începând cu anul 1956, Călinescu revine în viața literară printr-o rubrică permanentă („Cronica optimistului”) ce apărea în săptămânalul cultural „Contemporanul”.

În 1964, George Călinescu se îmbolnăvește, suferind de ciroză hepatică. La 12 martie 1965, acesta se stinge din viață, lăsând, însă, în urma sa o moștenire literară impresionantă.