Particularități ale textului poetic

„Sonet”, de George Bacovia, a fost publicat pentru prima dată în anul 1916, în volumul intitulat „Plumb”. Bacovia este cel mai important exponent al curentului literar simbolist în literatura română. Alături de Mihai Eminescu și Vasile Voiculescu, Bacovia se numără printre cei mai semnificativi poeți români care au cultivat această poezie cu formă fixă.

Tema poeziei este reprezentată de modalitatea în care Bacovia percepe lumea. Perspectiva bacoviană asupra lumii este dezolantă, întrucât este vorba despre un peisaj aflat în declin, un spațiu al pierzaniei și al alienării de sine și de cei din jur. Momentul ales pentru conturarea acestei imagini este noaptea, care sporește senzația de ambiguitate, de nesiguranță și de scufundare în sinele înstrăinat de mediul social în care există.

Textul operei poate fi structurat în două secvențe poetice. Prima este reprezentată de ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in