Rezumat

„Plumb”, de George Bacovia, este o artă poetică simbolistă ce aparține curentului literar numit simbolism. Publicată în anul 1916 în volumul omonim al lui Bacovia, „Plumb” s-a sincronizat foarte bine cu starea generală instalată odată cu începerea Primului Război Mondial. Din acest motiv, poezia a fost privită cu o oarecare ostilitate la momentul publicării ei, urmând ca mai apoi să fie apreciată pentru valoarea sa deosebită.

Tema operei este reprezentată de prezentarea condiției nefericite a poetului într-o lume meschină în care nu se poate adapta și pe care nu o înțelege. Astfel, avem de-a face în „Plumb” cu o veritabilă coborâre în infern, așa cum este el perceput de către eul liric. Infernul bacovian nu este, însă, dominat de prezența focului și a arderii chinuitoare a păcătoșilor, ci, dimpotrivă, de o liniște grea care bântuie sufletul poetului, al cărui unic „păcat” pare a fi emoția și aspirația către înlăturarea alienării spre a putea fi înțeles de către cei din jurul său.

Textul este structurat în numai două catrene, fiind concis și deosebit de autentic. „Plumb” reprezintă cuvântul-cheie al poeziei, care are atât rol de simbol și motiv literar, cât și rol repetitiv și de epitet („sicriele de plumb”, „flori de plumb”). Astfel, prima strofă descrie un univers dezolant, rece și străin drept context al tragediei eului liric.

Poezia se deschide cu motivul somnului („Dormeau adânc sicriele de plumb”), un alt simbol al morții la nivel spiritual, alături de sicrie, care sugerează moartea fizică. Termenul „plumb” se repetă obsesiv, alături de alte cuvinte din câmpul lexical al morții („sicrie”, „funerar”, „cavou”). Eul liric menționează singurătatea („Stam singur în cavou... și era vânt...”), evidențiind astfel alienarea resimțită față de lumea în care trăiește. Imaginea auditivă („Și scârțâiau coroanele de plumb”) este puternică și expresivă, provocându-i cititorului imp...