Tema și viziunea despre lume

În cazul în care vei primi cerința de a scrie un eseu în care să prezinți tema și viziunea despre lume reflectate într-un text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia, formulare care s-a regăsit și la examenul de Bacalaureat din 2014, sesiunea august-septembrie, profilul real, acest eseu îți va fi de mare ajutor întrucât este analizată poezia Lacustră a poetului.

Tema poeziei evidențiază condiția poetului care e condamnat să trăiască într-o societate meschină din care nu poate evada, fiind un prizonier al unei lumi ostile care nu recunoaște adevăratele valori ale artei. Mai mult decât atât, miza poeziei este evidențierea stării de dezolare a poetului care nu se poate adapta condițiilor mediocre dintr-o lume banală în care totul se degradează. În sprijinul transmiterii acestor stări poetul apelează la motivele poetice specifice operei sale: ploaia, singurătatea, moartea, golul sufletesc, plânsul.

În ceea ce privește viziunea despre lume, observăm că pe parcursul celor patru catrene se păstrează aceeași stare de incertitudine și spaimă. Fiind dispuse simetric, cele patru strofe conțin un discurs care pare o confesiune al cărei scop este de a elibera sufletul poetului din captivitate. Acest lucru nu se întâmplă și, astfel, observăm apăsarea sufletească atât în planul exterior, al naturii și al vieții materiale, precum și în planul interior, al vieții psihologice, în adâncul sufletului. Faptul că poezia are un ton elegiac și pare o confesiune este susținut și de mărcile lexico-gramaticale ale eului liric.”

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in