Gellu Naum

Gellu Naum a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român de origine aromână.

Gellu Naum | Materiale Liceunet

• Oglinda oarbă

Gellu Naum | Opera

1. Poezii

• Libertatea de a dormi pe o frunte, 1937
• Vasco de Gama, 1940
• Culoarul somnului, 1944
• Poem despre tinerețea noastră, 1960
• Soarele calm, 1961
• Athanor, 1968
• Poeme alese, 1970
• Copacul-animal, 1971
• Tatăl meu obosit. Pohem, 1972
• Descrierea turnului, 1975
• Partea cealaltă, 1980
• Malul albastru, 1990
• Focul negru, 1995
• Sora fântână, 1995
• Calea șarpelui, 2002 (postum)

2. Proză

• Filonul, 1952
• Tabăra din munți, 1953
• Poetizați, poetizați..., 1970
• Zenobia, 1985
• Întrebătorul, 1996

Gellu Naum | Date despre autor

Născut în data de 1 august 1915 la București, este considerat a fi cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

În 1926 începe să studieze la liceul „Dimitrie Cantemir” din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutul său literar oficial are loc în revista „Cuvântul”, care îi publică două poezii. Naum își continuă studiile între 1933 și 1937, urmând  cursurile Universității din București, unde studiază filosofia. În 1935, studentul Naum a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind „parole cu caracter subversiv” pe zidurile caselor unor străzi bucureștene.

În 1938, el pleacă la Paris, unde își continuă studiile de filosofie la Sorbonna, pregătindu-și acolo teza de doctorat. La Paris, acesta intră în contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. S-a întors în țară tocmai în 1939, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit.

Ca urmare a formării grupului suprarealist român în 1941 și a activității intense depuse de membrii săi, André Breton afirmă: „Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București”. Bineînțeles, din această grupare făcea parte și Gellu Naum, însă grupul se destramă după 1947, din cauza impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură.

În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul „Calea șarpelui”, experiență care îi va decide  definitiv stilul scriitoricesc. În anii 1950 și 1960, publică și lucrări de literatură proletcultistă (precum volumul „Soarele calm” sau romanul „Tabăra din munți”), acestea nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, el a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste.

Gellu Naum începe să fie recunoscut ca figură literară semnificativă abia după publicarea romanului „Zenobia” (1985). El este invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția. Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiindu-i decernate premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 și altele).

Gellu Naum a încetat din viață în data de 29 septembrie 2001.