Adela

Romanul „Adela” poartă semnătura lui Garabet Ibrăileanu, important scriitor și critic literar român. Publicat pentru prima dată în anul 1933, romanul înfățișează tumultul interior al protagonistului, trecut de prima tinerețe și îndrăgostit de o femeie cu douăzeci de ani mai tânără decât el. Opera a fost foarte apreciată de critica literară a vremii respective, pentru finețea introspecției și a analizei psihologice a personajului principal, mistuit de o iubire neîmplinită.

La cei patruzeci de ani ai săi, medicul Emil Codrescu o reîntâlnește pe Adela, o femeie cu douăzeci de ani mai tânără decât el, pe care o cunoștea încă de pe vremea în care ea era un copil. Fiind orfan, Emil își aduce aminte cum, jucându-se cu Adela (pe care o descrie ca fiind „o jucărie vie și plină de surprize”), simțise că recuperase puțin din copilăria lui pierdută. În momentul relatării, ea este trecută de vârsta adolescenței, fiind deja…

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in