Rezumat
„La Vulturi”, de Gala Galaction, este o nuvelă realistă, care a fost publicată pentru prima dată în anul 1912, în revista „Viața românească”. Opera prezintă un episod zbuciumat din istoria poporului nostru, evenimentele petrecându-se pe fundalul Revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu.
Acțiunea nuvelei este lineară și are loc într-o așezare de ciobani, localizată la poalele Culmilor Scripetelui, pe valea Iablănicioarei. Aici nu locuiau mulți oameni, casele fiind puține, astfel încât vulturii își făcuseră cuib prin împrejurimi. Chiar satul însuși arăta ca un cuib de vulturi, din cauză că era atât de izolat de lumea din exterior. Din puținele case care se aflau pe aceste meleaguri, se distingea prin construcția oarecum impunătoare cea a bătrânului Dănilă și a ginerelui său, plecat la luptă alături de Tudor Vladimirescu. Dănilă fusese „starostele ciobanilor din partea locului, venetic de pe plai, dar mare baci la bătrânețe”.…