Apartenența la specie

Dacă ai primit cerința de a redacta un eseu prin intermediul căruia să-i demonstrezi apartenența la specie a operei Cântăreața cheală și ai nevoie de ajutor, îți recomandăm să accesezi eseul nostru. Aici profesorii Liceunet au inclus argumente care te vor ajuta să dovedești că textul lui Eugen Ionescu este o dramă absurdă, nonconformistă, dar și alte informații care te vor ajuta să te familiarizezi mai ușor cu acestă operă și să dai răspunsurile potrivite la școală.

„Se realizează, astfel, estomparea tragicului prin absurdităţi comice și accentuarea sentimentului de alienare a fiinţei umane. Despre soția lui Watson, domnul Smith îi spune nevestei sale că «Are trăsături regulate şi totuşi nu se poate spune că e frumoasă. E prea înaltă şi prea voinică. N-are trăsături regulate şi totuşi se poate spune că e foarte frumoasă. E cam micuţă şi cam slăbuţă». La finalul discuției, domnul Smith își exprimă dezacordul privind „întrebările neroade” ale soţiei sale, iar aceasta îl blamează («Toţi bărbaţii sunt la fel! Staţi toată ziua cu ţigara în gură sau vă pudraţi şi vă faceţi buzele, de cincizeci de ori pe zi, dacă nu sunteţi porniţi a bea fără întrerupere!»).

Se remarcă lipsa de evenimente notabile, de conflict şi deznodământ, de mesaj, de trăiri sufletești autentice. Pierderea identităţii personajelor, devenite marionete, constituie o altă trăsătură a acestei drame absurde.”

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in