Eugen Ionescu

Eugen Ionescu s-a născut în data de 26 noiembrie 1909 la Slatina și este cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze. A fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze.

Eugen Ionescu | Materiale Liceunet

• Cântăreața cheală

Eugen Ionescu | Opere

Întreaga sa operă poate fi considerată un efort original și reușit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic și absurd al existenței, fatalitatea morții, splendoarea și neantul condiției umane.

• Cântăreața cheală (1950)
• Lecția (1951)
• Scaunele (1952)
• Amadeu (1954)
• Jacques sau supunerea (1955)
• Ucigaș fără simbrie (1957)
• Rinocerii (1959)
• Regele moare (1962)
• Setea și foamea (1966)
• Delir în doi (1967)
• Jocul de-a măcelul (1970)
• Omul cu valize (1975)
• Călătorie în lumea morților (1980)

Proză literară și eseuri

• Note despre teatrul de avangardă (1962)
• Prezent trecut, trecut prezent (1968)
• Descoperiri (1969)
• Solitarul (1973)
• Situații și perspective (1980)
• Căutarea intermitentă (1988)

Eugen Ionescu | Date despre autor

Primele apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista „Bilete de papagal”, condusă de Tudor Arghezi, articole de critică literară, precum și o încercare de epică umoristică („Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo”). În volum, debutul are loc cu „Elegii pentru ființe mici” (volum de versuri).

Cele mai semnificative scrieri ale lui Ionescu în limba română sunt eseurile critice, reunite în volumul intitulat „Nu!”. Se întrevăd primele semne ale unei formule a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Atacând figurile majore ale literaturii române din acea vreme (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu) pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine, susținând că ar putea dovedi tocmai contrariul.

Teatrul francez „La Comédie Française” a prezentat în 1966, pentru prima dată, o piesă scrisă de Ionescu („Setea și Foamea”). În 1970 a fost ales membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

Opera lui Eugen Ionescu a inspirat zeci de cărți și sute de studii, teze de doctorat, colocvii internaționale, simpozioane și festivaluri. Criticii disting, în general, două faze ale teatrului ionescian. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje mecanice, limbaj aberant și caracter comic predominant („Cântăreața cheală”, „Lecția”), iar a doua încadrează piese în care apare un personaj principal, un mic funcționar modest sau rege visător și naiv, cu numele de Berenger sau Jean („Rinocerii”, „Regele moare”).

Temele predominante sunt singurătatea și izolarea, falsitatea, alături de obsesia morții, marea forță motrice a operei lui Eugen Ionescu. Moartea ia diverse forme pentru scriitor, de la moartea gândirii și a limbajului la moartea neînțeleasă și neacceptabilă a individului.

Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la nașterea scriitorului, în anul 2009, opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acesteia la UNESCO (criticul literar profesor Nicolae Manolescu).

Eugen Ionescu s-a stins din viață în 1994, la Paris.