Eugen Barbu

Eugen Barbu a fost un cunoscut romancier, publicist, jurnalist, pamfletar, scenarist și politician, rămânând în memoria colectivă drept protagonistul celui mai mare scandal din literatura română, fiind acuzat de plagiat și exclus din Uniunea Scriitorilor.

Eugen Barbu | Opere

1. Nuvele și povestiri

• Gloaba (1955)
• Tripleta de aur (1956)
• Oaie și ai săi (1958)
• Patru condamnați la moarte (1959)
• Tereza (1961)
• Prânzul de duminică (1962)
• Vânzarea de frate (1968)
• Martiriul Sfântului Sebastian (1969)
• Miresele (1975)

2. Romane

• Balonul e rotund (1956)
• Unsprezece (1956)
• Groapa (1957)
• Șoseaua Nordului (1959)
• Facerea lumii (1964)
• Principele (1969)
• Incognito I-IV (1975 -1980)
• Săptămâna nebunilor (1981)
• Ianus (1993)

3. Reportaje

• Pe-un picior de plai (1957)
• Cât în 7 zile (1960)
• Cu o torță alergând în fața nopții (1972)

4. Memorialistică, eseuri, critică, proiecte literare

• Jurnal (1966)
• Măștile lui Goethe (1967)
• Foamea de spațiu (1969)
• Jurnal în China (1970)
• Caietele Princepelui I-VI (1972-1981)
• O istorie polemică și antologică a literaturii române (1976)

5. Teatru

• Să nu-ți faci prăvălie cu scară (1959)
• Labyrintul (1967)

6. Versuri

• Osânda soarelui (1968)

Eugen Barbu | Date despre autor

Eugen Barbu s-a născut în data de 20 februarie 1924 în mahalaua Cutarida din București, fiind fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia. În perioada 1931-1943 a urmat școala primară, gimnaziul și liceul în București, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Drept pe care, însă, a abandonat-o în favoarea Școlii de ofițeri și jandarmi. S-a înscris și la Facultatea de Litere a Universității din București pe care a terminat-o în anul 1947, însă fără a mai susține licența. 

Activitatea scriitoricească a început-o încă din perioada liceului, debutând în anii următori în reviste precum Veselia, Păcală și Epigrama sub pseudonimele Eugen Rabe sau Eugen Baraba. În anul 1955 a publicat primul volum de nuvele intitulat „Munca de jos” în revista „Viața românească”, iar apoi republică textele sub titlul „Gloaba” la editura Tineretului. Un an mai târziu, în 1957, a publicat romanul „Groapa”, operă care prezintă viața mahalalei din București. Autorul a declarat că a lucrat aproximativ zece ani la acest roman și l-a rescris de treisprezece ori, însă efortul a meritat fiind considerat de către critici literari drept cel mai bun text al său și una dintre operele importante ale literaturii acelei vremi.

În perioada 1962-1968 a fost redactor al revistei „Luceafărul”, timp în care despre mai mulți scriitori de renume ai acelei vremi s-au scris articole critice. În anul 1969 a devenit membru al Partidului Comunist Român. 

Numele lui Eugen Ionescu este legat și de două scandaluri de plagiat, fiind acuzat că și-a atribuit idei din lucrări scrise de prozatorul rus Konstantin Paustovski, Andre Malraux, Ilia Ehrenburg și chiar ale lui Petre Dimitriu. Din acest motiv, în anul 1990, a fost exclus prin vot democratic din Uniunea Scriitorilor din România.

Eugen Barbu a încetat din viață în data de 7 septembrie 1993, la București.