Acțiuni militare ale românilor

Acțiunile militare purtate de români pe parcursul Evului Mediu au dus la consolidarea statelor medievale românești, la apărarea integrității lor teritoriale și la independența politico-administrativă a acestora în fața tendințelor expansioniste ale puterilor din regiune. În mod particular, Țările Române au avut un rol deosebit de activ în lupta antiotomană, remarcându-se mari personalități politice precum Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, care au știut să îmbine într-un mod productiv diplomația și confruntările militare.

Cauze și consecințe ale acțiunilor militare

Cauzele și consecințele confruntărilor militare în care au fost implicate țările române în perioada medievală sunt multiple. În ce privește cauzele confruntărilor militare în care au fost implicate cele trei state medievale românești, putem vorbi despre dorința păstrării independenței și, mai apoi, a autonomiei în raport cu Imperiul Otoman sau celelalte puteri din vecinătate. 

Consecințele au fost însă diferite pentru fiecare țară românească în parte, în special dacă facem o comparație între Transilvania și cele două Principate extracarpatice (Țara Românească și Moldova). 

  • Astfel, participarea lui Mircea cel Bătrân în cadrul Cruciadei de la Nicopole (1396) a avut drept consecință principală afirmarea poziției Țării Românești de stat creștin care a luptat alături de celelalte state creștine europene împotriva Imperiul Otoman.
  • Victoria obținută de creștini în bătălia la Belgrad (1456) sub Iancu de Hunedoara a împiedicat avansarea otomanilor spre centrul Europei pentru aproximativ 70 de ani.
  • Confruntarea militară de la Baia (1467) va avea drept consecință eliberarea Moldovei de sub suzeranitatea Ungariei, în timp ce victoria repurtată de Ștefan cel Mare în confruntarea militară de la Codrii Cosminului (1497) va marca emanciparea statului moldovean de sub suzeranitatea polonă.
  • Victoria repurtată de Mihai Viteazul asupra turcilor în confruntarea militară de la Călugăreni (1595) va întârzia înaintarea Imperiului Otoman și transformarea Țării Românești în pașalâc.
  • Victoria lui Mihai Viteazul de la Șelimbăr și cea de la Bacău vor duce la realizarea scurtei uniri a țărilor române în 1600. Imediat după, pierderea bătăliei de la Mirăslău va însemna pierderea Transilvaniei de către Mihai Viteazul în fața maghiarilor.
  • Bătălia de la Stănilești (1711) a avut  consecințe importante în ceea ce privește instituția domniei în Moldova și Țara Românească prin instaurarea domniilor fanariote.

Transilvania, deși a ajuns și ea sub suzeraniate otomană în 1556, nu a fost la fel de mult influențată din punct de vedere cultural, economic sau politic de către otomani, urmând mai apoi o traiectorie diferită sub autoritatea habsburgilor, spre deosebire de Moldova și Țara Românească.   

În privința Moldovei și Țării Românești, sfârșitul Evului Mediu a însemnat debutul unui control aproape total al Înaltei Porți în aspectele de politică internă a celor două state. Acestea nu au intrat total în componența Imperiului Otoman deoarece erau teritorii greu de guvernat și subdezvoltate economic, la care se adăuga dorința otomanilor de a realiza cuceriri în direcția Vienei, pentru a ajunge astfel în Europa Occidentală.

În plus, deși voievozii și domnitorii români au reușit să câștige un număr important de bătălii împotriva puterilor vecine, acest fapt a dus țările române într-o stare economică precară, fapt datorat cheltuielilor necesare întreținerii armatelor, cât și distrugerilor provocate de multiplele bătălii care au avut loc pe teritoriu statelor medievale românești.

Asemănări între acțiunile militare ale românilor

Majoritatea confruntărilor militare din Evul Mediu au avut ca principală asemănare păstrarea independenței și integrității teritoriale a țărilor române, la care se adugă, în cea mai mare parte, caracterul antiotoman. Putem afirma că aceste deziderate au constituit obiectivul constant al politicii domnitorilor români în această perioadă.

De exemplu:

Participarea lui Mircea cel Bătrân în confruntarea militară de la Nicopole din anul 1396 și ,,Campania cea lungă” organizată de Iancu de Hunedoara în perioada 1443-1444 subliniază dorința românilor de a lua parte activ la cruciadele târzii, organizate ca urmare a expansiunii otomane în Balcani. 

O altă similitudine constantă între confruntările militare susținute de statele românești pe parcursul Evului Mediu împotriva Imperiului Otoman o constituie războiul de tip asimetric, între oștile române, numeric inferioare și cele otomane, numeric superioare. Pentru a contrabalansa avantajul numeric al forțelor inamice, domnitorii români au ev...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in