A doua jumătate a secolului XIX

În secolul al XIX-lea, supranumit al naționalităților, scopul principal al implicării statelor române în relațiile internaționale îl reprezintă formarea statului român modern. În Europa în general erau propagate idei care promovau formare statelor naționale independente de marile imperii.

De la protectoratul rusesc la trecerea sub garanția Marilor Puteri

Pe plan intern, evenimentele politice sunt consecutive Revoluției pașoptiste (1848). Se remarcă grupările politice liberală și conservatoare, liberalii militând pentru occidentalizare imediată, în timp ce conservatorii doreau ca modificările ce urmau să se întâmple în societatea românească să fie mai temperate și în acord cu tradițiile românești. De asemenea, ocupația rusă și Convenția semnată între Imperiul Otoman și cel Țarist la Balta-Liman în 1849 vor decide reintroducerea Regulamentelor Organice și institui protectoratul rusesc în Țările Române.

Pe plan extern, asistăm la înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856), fapt care va schimba  raportul de forțe la Dunărea de Jos. În contextul în care Napoleon al III-lea, împăratul Franței, susținea aspirațiile naționale ale popoarelor aflate sub stăpânire rusă sau habsburgică, problema român...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in