Perioada postbelică

În eBook-ul redactat de profesorii noștri de limba română despre epocile literare, am dedicat o pagină și literaturii române din perioada postbelică. Această perioadă, în care literatura a fost „ghidată” de partid și de stat, este ilustrată într-o manieră simplă, ușor de înțeles.

Accesând pagina despre perioada postbelică în literatura română vei putea observa cele mai importante caracteristici ale realismului socialist și ale neomodernismului, etape marcante ale literaturii românești postbelice.

Clasificare

În perioadă postbelică/epoca postbelică (după al Doilea Război Mondial) se întrezăresc următoarele etape în literatura română:

  • Realismul socialist – (1949-1964)
  • Proletcultismul
  • Neomodernismul – anii ‘60
  • Postmodernismul – anii ‘80

Caracteristicile perioadei postbelice în literatura română

Realismul socialist

Reprezintă perioada în care crezul de a trăi și de a fi liber în societate exista mai mult ca o dorință, fiind imposibil de realizat. În această etapă istorică literatura nu mai însemna sensibilitate și subiectivitate, trecute prin filtrul propriu al scriitorului, ci era mai degrabă o susținere lozincardă a principiilor dictatoriale ale partidului.

Luând în discuție lirica, aceasta cuprindea elogii la adresa conducerii de partid și de stat, a socialismului victorios și a Uniunii Sovietice, „marele vecin de la Răsărit”. Poezia „angajată” foarte rar vorbea despre România, iar spiritul de partid conducea poeții pe drumul realismului socialist.

Nici în ceea ce privește genurile epic și dramatic situația nu era diferită. Acestea erau formate aproape în totalitate din construcții înclinate spre realizările socialismului, în care toată lumea aproba industrializarea socialistă și colectivizarea.

Publicul poeziei este poporul, iar dacă luăm în calcul faptul că poporul era controlat politic, la fel se întâmpla și cu literatura, unde trebuia exprimată recunoștința profundă pentru beneficiile comunismului. Literatura era condusă de partid, la fel ca orice alt domeniu al vieții sociale, fiind definită de următoarele idei:

  • promovarea spiritului colectiv și colectivist;
  • întemeierea „omului nou”, soldatul dependent de partid și de idealul comunist;
  • accentuarea funcției de manipulare, control;
  • încercarea de persuasiune a maselor;
  • conceperea versului agitatoric;
  • folosirea adresării directe, specifică poeziilor-manifest, menite să proslăvească oamenii politici ai vremii și să fie pe gustul poporului.

Reprezentanți ai realismului socialist

Poezie

  • Mihai Beniuc
  • Maria Banuș
  • Eugen Jebeleanu
  • Miron Radu Paraschivescu
  • Mihu Dragomir
  • Eugen Frunză
  • Veronica Porumbacu
  • Nina Cassian
  • A. E. Baconsky
  • Alexandru Andrițoiu
  • Dan Deșliu

Proză

Dramaturgie

  • Horia Lovinescu
  • Aurel Baranga
  • Maria Banuș
  • Alexandru Mirodan

Proletcultismul

Proletcultismul este un curent cultural apărut în Uniunea Sovietică după Revoluția din octombrie 1917 ale cărui principii estetice se reduceau la ideea formării unei culturi „pur proletare” și care respingea întreaga moștenire culturală a trecutului.

În ceea ce privește literatura română, perioada proletcultismului este cunoscută și ca „epoca decăderii regalității” sau „epoca terorii republicane proletcultiste”. Printre reprezentanții proletcultismului în România se numără Anatol Baconsky și Alexandru Jar.

Neomodernismul - anii ’60

Situația literaturii din perioada realismului socialist avea să se schimbe după 1965, când, profitând de momentele de libertate, apare „literatura «deceniului obsedant»”. Anii ’60 aduc un suflu nou datorită revenirii în viața literară a autorilor indexați, dar și debutului entuziasmant al tinerilor scriitori aflați sub dominația unor modele: Nicolae Labiș, Tudor Arghezi, Lucian Blaga.

Generația ’60 sau „generația Nichita Stănescu”, așa cum a mai fost numită, reprezintă un moment important, ce își propune redescoperirea, promovarea sistematică și apărarea specificului literaturii. Datorită liberalizării ideologice, apare generația autorilor care încearcă să scrie original. Astfel, se afirmă o nouă spiritualitate, o generație caracterizată de dorința de afirmare, eliberată de șabloane, o adevărată „explozie lirică”.

În această perioadă literatura cunoaște următoarele transformări:

- poezia operează cu necuvinte;

- poemul modern este pulsatoriu, încărcat cu nodule de tensiune;

- revenirea la metafore și la limbajul conotativ;

- introducerea funcției estetice;

- refuzul sincronizării cu „spiritual veacului”;

- proza nu se creează după un program, ci e constituită „din câteva revelații”.

Reprezentanți ai neomodernismului

Postmodernismul

Informațiile despre această etapă literară le vei găsi pe pagina următoare (capitolul de mai jos).