Literatura română veche
Știai că mulți dintre învățații care au avut funcții importante în ierarhia bisericească au avut o contribuție importantă la apariția literaturii române vechi și la dezvoltarea textelor?
Accesează capitolul „Literatura română veche” și vei găsi o listă cu cei care și-au adus aportul, dar și cu cele mai importante scrieri ale lor.
De asemenea, profesorii noștri de limba și literatura română au sintetizat în acest capitol cele mai importante informații pe care trebuie să le reții despre apariția și istoria literaturii române vechi, iar citindu-le îți asiguri, automat, note mai mari la școală și la Bacalaureat.
Caracteristicile literaturii române vechi:
Secolul al XVI-lea
Primul document scris în limba română este „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”, text adresat lui Johannes Benkner, judele Brașovului. Apoi, sunt traduse în limba română o serie de texte religioase, printre care: „Psaltirea scheiană”, „Psaltirea voronețeană”, „Psaltirea Hurmuzachi” sau „Codicele voronețean”. Tot din această perioadă este atestată și opera „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, o carte care conține învățăturile pe care domnitorul le lasă celor care vor urma la tronul Țării Românești.
De asemenea, tot acum, încep să devină cunoscute și utilizate cronicile de curte, scrise din poruncă domnească, printre cronicarii importanți remarcându-se: Macarie, Azarie și Eftimie.
Nu în ultimul rând, de remarcat este activitatea tipografului Coresi, care tipărește cărți în limba română și în limba slavonă, acestea având o contribuție semnificativă la formarea limbii române literare.
Secolul al XVII-lea
În secolul al XVII-lea, apare pe teritoriul Țărilor Române o nouă elită cărturărească, formată din clerici cu funcții înalte în ierarhia bisericească. Reprezentativ în acest sens este Varlaam, mitropolitul Moldovei, care tipărește „Cazania. Carte românească de învățătură”. Acest volum conține predicile duminicale, însă într-un limbaj nou din care lipsesc cuvintele bisericești în slavonă, arhaismele, iar cuvintele dialectale sunt ocolite pe cât posibil. Tot în această perioadă, Simion Ștefan, mitropolitul Transilvaniei, tipărește „Noul Testament”, prima traducere integrală în limba română a textului sacru, iar mitropolitul Dosoftei tipărește „Psaltirea în versuri”.
O contribuție importantă în evoluția limbii române a avut-o și Grigore Ureche, care a scris „Letopisețul Țării Moldovei (...) de la Dragoș vodă până la Aron vodă (1359-1594)”. Limbajul folosit de cronicar este unul individualizat, în care se îmbină dorința de a crea un stil cărturăresc cu încercarea de a nu depăși așteptările contemporanilor. Scrierile începute de Grigore Ureche vor fi continuate de Miron Costin, acesta relatând evenimentele cuprinse între anii 1594-1661, iar apoi de Ion Neculce, care s-a referit la evenimentele desfășurate în perioada 1661-1743.
Secolul al XVIII-lea
În secolul al XVIII-lea un rol reprezentativ îl are Dimitrie Cantemir, cel mai important dintre umaniștii români, preocupat de noile curente și ideile raționaliste. Una dintre cele mai cunoscute opere ale sale este „Istoria ieroglifică”, scrisă în limba română la Constantinopol, între 1703 și 1705. Bogată în analize filosofice și abordând o multitudine de problematici, opera lui Dimitrie Cantemir se integrează în mișcările spirituale reformatoare din vremea sa.
Opere reprezentative
- Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung - (1521)
- Psaltirea Hurmuzachi, Psaltirea Voronețeană, codicele Voronețean, Psaltirea Scheiană - (1578)
- Catehism (întrebare creștinească) - (1559)
- Tetraevangheliarul - (1561)
- Pravila - (1560-1562)
- Psaltirea lui Dosoftei - (1673)
- Biblia de la București - (1688)
- Istoria ieroglifică - (1703-1705)
Reprezentanți
- Varlaam
- Antim Ivireanul
- Grigore Ureche
- Miron Costin (Viața lumii)
- Ion Neculce (O samă de cuvinte)
- Constantin Cantacuzino
- Radu Greceanu
- Radu Popescu
- Dimitrie Cantemir (Descrierea Moldovei, Istoria ieroglifică)