Basarab I

Voievodul Basarab I, supranumit ,,Întemeietorul”, este menționat în scrierile istorice ca fiind fondatorul Țării Românești. Ascensiunea la putere a lui Basarab I nu este pe deplin cunoscută, cum nu ne este cunoscut nici anul exact al înscăunării sale, existând doar ipoteze bazate pe câteva documente ale vremii. Voievodul Basarab I a avut doi copii: urmașul său Nicolae Alexandru (care a domnit între anii 1352-1364 ) și pe Teodora, care a fost căsătorită cu țarul Ivan Alexandru al Bulgariei. 

Când și-a început domnia Basarab I?

Se cunoaște din cronicile maghiare că Basarab era fiul unui anume Thocomerius (sau Tihomir), care a fost  un conducător local puternic în perioada 1290-1310. Astfel, Basarab I este privit ca succesor al tatălui său Thocomerius, undeva între anii 1304-1324.

Datorită lipsei documentelor care să ateste cu certitudine începutul domniei  lui Basarab I, există diferite teorii cu privire la începutul domniei sale. Una dintre acestea îi plasează începutul domniei în anul 1310, ca urmaș al legendarului Negru Vodă, conform tradiției cronicii lui Nicolo Luccari din 1352. În sprijinul acestei teorii stă și un document maghiar care atestă domnia lui Basarab I din anul 1317, când el este implicat în conflictele nobiliare din zona cetății Mehadia. 

Celălalt an ipotetic al începerii domniei sale este plasat în 1324, în urma unui act emis de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, act în care este menționat „Basarab, voievodul nostru transalpin” ca domnitor, dar și ca vasal al coroanei maghiare. Un act ulterior al cancelariei maghiare, din 1325, îl cataloghează pe voievodul muntean Basarab ca fiind ,,necredincios coroanei maghiare”.

Se consideră că Basarab și-a extins treptat autoritatea de pe ținuturile Câmpulungului și ale Argeșului asupra celorlalți conducători feudali locali, precum și spre Țara Severinului sau Oltului. Astfel s-a constituit u...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in