Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Imaginea lui Alexadnru Ioan Cuza e legată în conștiința poporului de realizarea Micii Uniri din 1859 și de reformele sale. Personalitatea sa a fost marcată de lupta acerbă dusă în timpul revoluției pașoptiste, cât și de eforturile ulterioare pentru realizarea unui obiectiv național - unirea.

Educația și dubla alegere ca domnitor

Având origini fanariote, Cuza primește o educație europeană, devenind ofițer în armata moldovenească, iar ulterior dobândind rangul de colonel. În timpul primului ministru Alexandru Ghica, ocupă funcția de ministru de război al Moldovei și reprezentant al Galațiului în divanul ad-hoc de la Iași. Fiind o figură proeminentă în politica de la acea dată și susținând cu tărie unirea Moldovei cu Țara Românească,  a fost nominalizat în ambele țări de către Partida Națională, în defavoarea unui prinț străin, în favoarea căreia se pronunțaseră românii în cadrul rezoluțiilor pentru adunările ad-hoc. 

Astfel, profitându-se de o ambiguitate din textul Convenției de la Paris, care nu menționa că cei doi domni trebuie să fie persoane diferite, mișcarea unionistă acționează în sensul alegerii lui Cuza ca domn în ambele principate. Pe 5 ianuarie 1859 este ales ca domn în Moldova, iar pe 24 ianuarie 1859 este ales și în Țara Românească. Totuși, trebuie recunoscut faptul că unirea a fost un  îndelungat și complex proces bazat pe legăturile culturale și economice dintre Principate, legături manifestate în special după 1848.

Crearea statului român modern se face, așadar, prin dubla alegere a lui Cuza, aplicându-se politica faptului împlinit și se va consolida în timpul domniei acestuia. Cuza este recunoscut ca fiind un domn reformator, el adoptând reforme în toate domeniile de activitate. Domnia lui Cuza a fost una relativ scurtă: din 1859 până în 1866 și este...