Rezumat
„Fantoma din moară” este titlul unui roman scris de Doina Ruști, autoare română contemporană. Publicat pentru prima dată în anul 2008 la editura Polirom, acesta este unul din cele zece romane ale scriitoarei, apreciată unanim de către vocile critice pentru forța epică și originalitatea operelor sale. „Homeric”, „Manuscrisul fanariot” și „Zogru” sunt doar câteva dintre titlurile care au asigurat popularitatea Doinei Ruști.
Opera cuprinde trei părți, intitulate, după cum urmează: „Viața secretă a Adelei Nicolescu”, „Moara” și „Două zile”. Studiind rafturile unei librării, Adela Nicolescu descoperă un roman ce părea a fi scris despre viața ei. Astfel, tânăra încearcă să găsească o conexiune între ea însăși și autorul romanului. Acesta cuprindea informații și povestea întâmplări despre Adela, viața și familia ei. În urma unor cercetări, descoperă un blog (staphia.ro), unde găsește chiar textul cuprins în misteriosul roman. Acesta, însă, se modifică mereu, în funcție de gândurile și stările Adelei.
Adela se află în contact cu o fantomă pe nume Max. Ea o descoperă într-o moară abandonată, unde Maxu, fratele tatălui protagonistei, murise în acea moară, dar cauzele decesului erau umbrite de mis...