Compunere despre o întâmplare petrecută la munte

Referatul a fost validat de către editorii de la Liceunet.ro. Materialele Premium sunt produse de profesori pentru Liceunet.ro

Compunere despre o întâmplare petrecută la munte

Ai primit tema de a scrie o compunere despre o întâmplare petrecută la munte, însă nu te poți decide care dintre peripețiile din excursiile făcute de-a lungul anilor merită povestită? Profesorii noștri de limba și literatura română îți dau o mână de ajutor și îți pun la dispoziție un material ce conține o întâmplare petrecută la munte. Vei avea astfel o sursă de inspirație, dar și un model despre cum trebuie să fie structurată compunerea ta.

Accesează această compunere despre o întâmplare petrecută la munte și îți va fi mult mai ușor să rezolvi tema pe care ai primit-o la limba și literatura română, dar și să obții o notă mare.

Fragment din text

Vara aceasta, familia mea a decis că ar fi o idee bună să schimbăm puțin obiceiul pe care ni l-am format, acela de a merge mereu în vacanță la mare. Deși ne place tuturor la mare, o schimbare este mereu binevenită, iar cu toții abia așteptăm să cunoaștem locuri noi.

Destinația noastră era o cabană rustică și primitoare situată în Munții Făgăraș. Odată ajunși, am fost plăcut surprinși de ospitalitatea personalului. Ne-am simțit pe loc ca acasă și eram nerăbdători să explorăm frumusețile din împrejurimi, însă foamea acumulată în urma călătoriei ne ținea în loc. Astfel, am decis să ne bucurăm de un prânz delicios înainte să ne aventurăm pe drumuri de munte.

Când, în sfârșit, ne-am simțit pregătiți de drum, am pornit să explorăm împrejurimile. Un râu de munte acompania cu susurul melodios foșnetul frunzelor... Cumpărați accesul pentru a citi mai mult

Compunere despre o întâmplare petrecută la munte

[0]
Produsul nu are încă un review - poți fi primul care înregistrează un review.