Eseu argumentativ

Știai că eseul argumentativ se numește de fapt text argumentativ? Da, până și la examenul de Bacalaureat, subiectul al II-lea, enunțul cere, de exemplu, să redactezi un „text argumentativ despre influența traducerilor asupra literaturii naționale”.

Eseu argumentativ vs. Text argumentativ 

Totuși, pentru a sări în ajutorul elevilor care fac această confuzie, am creat și o categorie numită „Eseu argumentativ”, iar tu te vei putea folosi de aceste eseuri pentru a redacta texte argumentative.

Eseurile îți pot fi de folos deoarece sunt mai ample decât textele argumentative, deci vei putea selecta ideile care ți se par interesante și le vei putea dezvolta într-un text de 150-300 de cuvinte, adică un text care respectă baremul de la Bacalaureat pentru subiectul al II-lea.

Pregătirea pentru Bacalaureat

Sunt profesori care cer elevilor să redacteze texte argumentative și în primii ani de liceu, dar majoritatea abordează acest subiect în clasa a XII-a pentru a-i ajuta să se pregătească pentru Bacalaureat.

Important!

Accesând categoria Text argumentativ, vei avea acces la textele realizate de profesorii noștri, texte care respectă întocmai structura impusă de baremul de la Bac:

  • un paragraf introductiv (ipoteza);
  • două paragrafe care dezvoltă argumente personale;
  • un paragraf de încheiere (concluzia).

Despre eseul argumentativ

Pentru a realiza orice tip de text argumentativ, trebuie să ai anumite noțiuni despre ideea discutată și să deții unele opinii sau credințe personale, pentru a le putea argumenta ulterior în cadrul lucrării. În plus, pe parcursul redactării, este nevoie să te asiguri că textul are logică, iar argumentele sunt ordonate corect, la fel și exemplele prezentate.

Ca model de eseu argumentativ, am ales să îți prezentăm acest material. Totuși, ține minte că un eseu argumentativ este de dimensiuni mari, mai amplu și mai complex decât textul argumentativ pe care trebuie să îl redactezi pentru Bac. Citește modelul, culege informațiile interesante și apoi își va fi mult mai ușor să redactezi textul de 150-300 de cuvinte pentru examen.

De asemenea, folosind ghidul pentru realizarea unui eseu argumentativ, vei învăța cum să formulezi argumentele în mod corect, cu ajutorul formulelor specifice.