Biruința unei iubiri de Dinu și Nelli Pillat

Biruința unei iubiri este titlul unui volum care reunește scrisorile de dragoste dintre Dinu și Nelli Pillat, unul dintre cuplurile cunoscute din literatura română. Corespondența celor doi a fost pusă la dispoziție de Monica Pillat, fiica celor doi, iar cartea a apărut în anul 2008, la editura Humanitas.

Volumul se deschide cu o prefață scrisă de Horia-Roman Patapievici, iar apoi urmează patru secvențe în care sunt prezentate patru episoade semnificative din viața celor doi, fiecare dintre acestea având câte un titlu sugestiv: „Insula cu palmier (1942-1946)”, „Înfruntând naufragiul (1947- 1962)”, „Regăsiri (1964-1975)” și „Iubirea de apoi (1976-2001)”. Iubirea dintre cei doi a fost pusă la încercare de multe ori, unul dintre cele mai grele momente fiind acela în care Dinu Pillat a ajuns în închisoare, fiind acuzat de „uneltire contra ordinii sociale”. 

Citește comentariul pe care ți-l pune la dispoziție echipa Liceunet pentru a afla și alte detalii importante despre Biruința unei iubiri

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

Biruința unei iubiri de Dinu și Nelli Pillat

[0]
Produsul nu are încă un review - poți fi primul care înregistrează un review.