Lock

Curcubeul de Dimitrie Anghel

Lock

Curcubeul este o poezie semnată de Dimitrie Anghel, unul dintre principalii reprezentanți ai simbolismului în România. Opera a fost publicată pentru întâia oară în revista „Sămănătorul”, în anul 1907, fiind semnată cu pseudonimul „Ion Fulga”.

Tema la care face poetul referire este reprezentată de iubire. Astfel, în accepțiunea eului liric, curcubeul reprezintă o punte care îi facilitează drumul către ființa iubită, însă, în scurt timp, aceasta realizează că nu este vorba decât despre o iluzie, iar visul lui este imposibil.

Poezia este structurată în patru strofe a câte patru versuri fiecare al căror mesaj va fi mult mai ușor de descifrat cu ajutorul comentariului pus la dispoziție de echipa Liceunet. Materialul conține detalii amănunțite despre temă, semnificația titlului, relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice, precum și alte explicații care să te ajute să înțelegi mai bine poezia Curcubeul de Dimitrie Anghel.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

Curcubeul de Dimitrie Anghel

[0]
Produsul nu are încă un review - poți fi primul care înregistrează un review.