Lock

Caracterizare

Lock

Caracterizarea generală a definirii face parte din programa bacalaureatului la logică.

Ce este definirea?

Definirea este acea operație logică prin care sunt determinate însușirile unui obiect, însușiri care deosebesc respectivul obiect de oricare altul. 

Obiectul, pe care îl mai putem numi noțiune, termen sau nume, este reconstituit prin intermediul unei expresii cu ajutorul căreia îi sunt precizate fie extensiunea (sfera), fie intensiunea (conținutul). Între noțiunea pe care o definim și definiția ca atare există un raport de identitate. Acest raport presupune că noțiunea definită și definiția au aceeași extensiune, adică se referă la exact aceleași obiecte, fără a exista vreo excepție (prin excepție înțelegem aici un obiect ce l-am putea încadra în sfera noțiunii definite care să nu se mai încadreze atunci când folosim definiția noțiunii, ori invers un obiect ce se încadrează doar în sfera definiției). 

De exemplu, dacă atunci când folosim noțiunea de arbore putem să identificăm ușor ca obiecte din extensiunea acestei noțiuni: stejarul, bradul, plopul etc., exact aceleași obiecte trebuie să le regăsim și în definiția noțiunii. Noțiunea de copac se află în raport de identitate cu arbore, pentru

...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in