Cruciadele
Cruciadele reprezintă războaiele religioase, specifice Evului Mediu, în care populația creștină luptă împotriva acelora pe care îi consideră necreștini. În funcție de situație, dușmanii sunt diferiți: albigenzii, atunci când vorbim de cruciada împotriva ereziei, slavii atunci când vorbim de lupta teutonilor pentru creștinarea lor și în final musulmanii, fie ei turci selgiucizi, arabi sau otomani - acel grup care deține controlul asupra Țării Sfinte și a Orașului Sfânt. Atunci când vorbim de Cruciadele clasice, ne referim la lupta creștinilor din Europa împotriva musulmanilor, respectiv a arabilor și a turcilor selgiucizi.
Expansiuna arabilor musulmani
Între secolele al VII-lea - al VIII-lea d.Hr., arabii și-au întemeiat un stat în zona Peninsulei Arabe cu un profund caracter religios, în timpul Profetului Mahomed care le-a revelat credința - și anume, islamul. După moartea Profetului, statul arab a cunoscut o expansiune rapidă, cucerind părți din Asia și din nordul Africii, determinând populația berberă să pătrundă în Spania în numele arabilor și să înfăptuiască noi cuceriri. Stăpânirea arabă în Europa s-a limitat la zona Peninsulei Iberice, expansiunea lor către centrul continentului fiind stopată în 732 la Poitiers în Franța de către Carol Martel.
Amenințarea arabă în Europa avea să ia sfârșit în a doua jumătate a secolului al VIII-lea. Statul arab a fost măcinat de luptele dintre omeyazi (descendenții asasinului lui Ali, nepotul profetului) și abassizi, (descendenții lui Abass, unchiul profetului). Abassizii aveau să îi răstoarne pe omeyazi, masacrându-i. Singurul care a scăpat a fost Abd ar Rahman I care s-a refugiat în Spania unde a fondat o nouă dinastie omeyadă care a condus Emiratul de Cordoba. În secolul al X-lea, Selgiuc, care a servit în armata hazară, a înaintat cu grupul său de origine turcă în Horezm, unde s-a convertit la islam și astfel turcii selgiucizi apar în istorie. În timpul lui Alp Arslan, un secol mai târziu, selgiucizii pun în pericol granițele Imperiului Bizantin, anexând în cele din urmă Anatolia de la acesta.
În cadrul Bisericii Creștine a existat un moment de declic în 1054 când a avut loc Marea Schismă în urma căreia Biserica Creștină de Răsărit s-a separat de cea de Apus, luând naștere Biserica Ortodoxă condusă de patriarhul de la Constantinopol și Biserica Catolică ce îl ...