Tema iubirii

Iubirea este una dintre temele fundamentale ale literaturii din toate timpurile și din toate epocile literare. Acest sentiment uman complex, în care oricine își poate găsi împlinirea și echilibrul sufletesc, se poate asocia cu explorarea propriului suflet, cu o modalitate de cunoaștere sau cu multe alte sentimente.
În literatura română, tema iubirii este abordată de mulți scriitori, indiferent de formula estetică ilustrată de romanele lor. Că este vorba despre romanul de tip realist – obiectiv (Enigma Otiliei de George Călinescu, Ion de Liviu Rebreanu) sau despre romanul de tip subiectiv, iubirea este una dintre coordonatele esențiale ale evoluției personajelor. Astfel, se poate vorbi despre sentiment care stă sub semnul instinctualității în cazul personajului Ion, al lui Liviu Rebreanu, despre o iubire adolescentină în cazul lui Felix Sima, despre o iubire matură, poate ultima șansă la împlinire sentimentală, în cazul lui Leonida Pascalopol.

Romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, se înscrie în seria operelor de analiză psihologică, în care luciditatea și conștiința diferenței dintre sine și lume potențează trăirea oricărui sentiment, deci și a sentimentului de dragoste. Iubirea este una dintre marile obsesii ale personajului – narator Ștefan Gheorghidiu, care se încadrează în tipul intelectualului lucid, preocupat să înțeleagă diferența dintre absolut și relativ, dintre realitate și autosugestie. Alcătuit din două părți care n-au între ele decât o legătură accidentală (în opinia lui George Călinescu), acest roman este – după opinia lui Perpessicius – , romanul „unui război pe două fronturi”: cel al iubirii conjugale și cel al războiului propriu-zis, ceea ce-i pricinuiește eroului „un neîntrerupt marș, tot mai adânc în conștiință”.

Experiența iubirii, care dă substanță primei părți a romanului, este actualizată prin rememorarea relației lui Ștefan Gheorghidiu cu Ela. A doua parte creează iluzia temporalității în desfășurare, prin consemnarea evenimentelor care se petrec pe front. Artificiul compozițional din incipitul romanului – discuția de la popota ofițerilor referitoare la un fapt divers din presa vremii (un soț care și-a ucis soția infidelă a fost achitat) – permite aducerea în prim plan a unei dintre temele principale ale romanului – problematica iubirii. Personajele adunate la popotă – căpitanul Dimiu, căpitanul Corabu, căpitanul Floroiu și sublocotenentul Gheorghidiu – exprimă diferite opinii despre dragoste. Gheorghidiu e tăcut, cel puțin la începutul discuției, pentru că speră în bunăvoința lui Dimiu, de care depinde acordarea unei permisii la Câmpulung, pentru a se întâlni cu Ela. Punctele de vedere exprimate însă, ajung să-l exaspereze, iar intervenția lui e de o violență verbală care provoacă mânia lui Corabu. Pentru căpitanul Dimiu, conformist, de modă veche, căsătoria și iubirea se supun unor reguli „casnice”: „Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă și casa, casă.” Corabu, „tânăr și crunt ofițer”, și Floroiu, „puțintel și delicat”, susțin un punct de vedere contradictoriu: „Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai iubește? N-ai decât să te desparți.” În mijlocul acestei discuții se produce intervenția lui Gheorghidiu, care exprimă un punct de vedere radical: „O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie… Trebuie timp și trebuie complicitate pentru formarea ei. […] Totuși, femeia crede că din această simbioză sentimentală, care e iubirea, poate să-și ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului. […] Căci acei care se iubesc au drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt.”...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in