Tema iubirii

Iubirea este una dintre temele fundamentale ale literaturii din toate timpurile şi din toate epocile literare. Acest sentiment uman complex, în care oricine îşi poate găsi împlinirea şi echilibrul sufletesc, se poate asocia cu explorarea propriului suflet, cu o modalitate de cunoaştere sau cu multe alte sentimente.
În literatura română, tema iubirii este abordată de mulţi scriitori, indiferent de formula estetică ilustrată de romanele lor. Că este vorba despre romanul de tip realist – obiectiv (Enigma Otiliei de George Călinescu, Ion de Liviu Rebreanu) sau despre romanul de tip subiectiv, iubirea este una dintre coordonatele esenţiale ale evoluţiei personajelor. Astfel, se poate vorbi despre sentiment care stă sub semnul instinctualităţii în cazul personajului Ion, al lui Liviu Rebreanu, despre o iubire adolescentină în cazul lui Felix Sima, despre o iubire matură, poate ultima şansă la împlinire sentimentală, în cazul lui Leonida Pascalopol.

Romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, se înscrie în seria operelor de analiză psihologică, în care luciditatea şi conştiinţa diferenţei dintre sine şi lume potenţează trăirea oricărui sentiment, deci şi a sentimentului de dragoste. Iubirea este una dintre marile obsesii ale personajului – narator Ştefan Gheorghidiu, care se încadrează în tipul intelectualului lucid, preocupat să înţeleagă diferenţa dintre absolut şi relativ, dintre realitate şi autosugestie. Alcătuit din două părţi care n-au între ele decât o legătură accidentală (în opinia lui George Călinescu), acest roman este – după opinia lui Perpessicius – , romanul „unui război pe două fronturi”: cel al iubirii conjugale şi cel al războiului propriu-zis, ceea ce-i pricinuieşte eroului „un neîntrerupt marş, tot mai adânc în conştiinţă”.

Experienţa iubirii, care dă substanţă primei părţi a romanului, este actualizată prin rememorarea relaţiei lui Ştefan Gheorghidiu cu Ela. A doua parte creează iluzia temporalităţii în desfăşurare, prin consemnarea evenimentelor care se petrec pe front. Artificiul compoziţional din incipitul romanului – discuţia de la popota ofiţerilor referitoare la un fapt divers din presa vremii (un soţ care şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat) – permite aducerea în prim plan a unei dintre temele principale ale romanului – problematica iubirii. Personajele adunate la popotă – căpitanul Dimiu, căpitanul Corabu, căpitanul Floroiu şi sublocotenentul Gheorghidiu – exprimă diferite opinii despre dragoste. Gheorghidiu e tăcut, cel puţin la începutul discuţiei, pentru că speră în bunăvoinţa lui Dimiu, de care depinde acordarea unei permisii la Câmpulung, pentru a se întâlni cu Ela. Punctele de vedere exprimate însă, ajung să-l exaspereze, iar intervenţia lui e de o violenţă verbală care provoacă mânia lui Corabu. Pentru căpitanul Dimiu, conformist, de modă veche, căsătoria şi iubirea se supun unor reguli „casnice”: „Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă şi casa, casă.” Corabu, „tânăr şi crunt ofiţer”, şi Floroiu, „puţintel şi delicat”, susţin un punct de vedere contradictoriu: „Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai iubeşte? N-ai decât să te desparţi.” În mijlocul acestei discuţii se produce intervenţia lui Gheorghidiu, care exprimă un punct de vedere radical: „O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie… Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. […] Totuşi, femeia crede că din această simbioză sentimentală, care e iubirea, poate să-şi ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului. […] Căci acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt.”...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in