Evoluția personajului Ştefan Gheorghidiu
...
Intransigent, Gheorghidiu își recunoaște neputința de a face compromisuri, ilustrativ în acest sens fiind dialogul cu doamna distinsă, „cu părul alb”, care observă: „A, dumneata ești dintre acei care fac mofturi interminabile și la masă. Dintre cei care totdeauna descoperă firele de păr în mâncare.” Răspunsul nu face decât să confirme că personajul este conștient de propria superioritate și că încearcă să-și construiască o existență fără fisuri: „Sunt eu de vină, dacă mi se oferă fire de păr în mâncare?”
Aflat într-o permanentă căutare de certitudini, eroul nu poate să accepte minciuna, falsitatea societății în care trăiește. Iluzia că a găsit o dragoste ideală alături de Ela, că propriul cămin e în afara dominației socialului determină dezamăgirea totală când descoperă că soția sa nu e altfel, nu e „monada”, ci e doar o femeie obișnuită: „erau și alți bărbați în situația mea, ba aproape toți”. Ștefan Gheorghidiu este, în fond, victima propriului ideal. Obsedat de absolut, e învins de el. Conștient de propriile defecte, Gheorghidiu e un om care trăiește drama inflexibilității conștiinței sale.
Romanul surprinde drama personajului în două momente importante: viață – moarte, reliefând singurătatea omului modern care nu poate înțelege lumea, nu găsește un punct de comunicare durabil cu aceasta, susținând punctul de vedere al autorului: „Eroul de roman presupune un zbucium interior, loialitate, convingere profundă, un simț al răspunderii dincolo de contingențe obișnuite sau cel puțin chiar fără un suport moral, caractere monumentale în real conflict cu societatea”...
