Lock

Particularități de construcție a personajului Ela

Lock

Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a cărui primă publicare a avut loc în anul 1930, surprinde atât relația dintre destinul uman și istorie, cât și dragostea, privită din perspectiva omului modern. Opera urmărește relația lui Ștefan Gheorghidiu, protagonistul romanului, cu Ela, soția acestuia.

Personaj secundar, feminin, individual, Ela reprezintă o imagine, un simbol, un fals ideal. Din acest motiv, personajul nu este înzestrat cu o complexitate deosebită, cel care se bucură de acest tip de prezentare fiind protagonistul. Personajul Ela are rolul de a facilita crearea anumitor situații, care, la rândul lor, contribuie la conturarea portretului lui Ștefan Gheorghidiu. Relația acestuia cu Ela este deosebit de semnificativă pentru definitivarea portretelor ambelor personaje. În lipsa legăturii cu Ștefan, prezența Elei în cadrul romanului ar fi lipsită de sens. Astfel, ea este caracterizată mai ales în mod indirect, fiind un personaj construit cu ajutorul percepției unui alt personaj.

Ela este, așadar, soția lui Ștefan Gheorghidiu. Cei doi se cunoscuseră în timpul facultății, iar Ștefan, fermecat de frumusețea femeii, decide rapid să ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in