Caracterizarea lui Ștefan Gheorghidiu

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman important în literatura noastră, care, printre altele, cuprinde primul personaj – narator din literatura română care-și propune să analizeze diferența dintre realitate și autosugestie, precum și pe cea dintre absolut și relativ: Ștefan Gheorghidiu. Romanul a fost publicat pentru prima dată în anul 1930, la București.

Caracterizare directă

În ceea ce privește mijloacele de caracterizare directă a protagonistului, ele cuprind: caracterizarea făcută de către alte personaje, precum și autocaracterizarea. Unchiul lui Ștefan, Nae, îi reproșează acestuia lipsa simțului practic: „N-ai simț practic. Ai să-ți pierzi averea”.

Naratorul este chiar protagonistul, astfel încât caracterizarea făcută de către narator și autocaracterizarea devin unul și același lucru. Gheorghidiu declară despre sine însuși: „Treceam printre studenții «bine». Eram înalt și elegant”, adăugând și „alb ca un om fără globule roșii”. 

Deși nu are o fire superficială, admirația altora nu trece neobservată pentru Ștefan: „Începusem totuși să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine”. Deși se caracterizează ca un om lipsit de gelozie („nu am fost niciodată gelos, deși am suferit atâta din cauza iubirii”), Ștefan dovedește contrariul în mariajul lui cu Ela („trăgeam cu urechea, nervos, să prind crâmpeie din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături de ea”). La rândul ei, Ela îi spune: „ești de o sensibilitate excesivă”.

Caracterizare indirectă

Caracterizarea indirectă a lui Ștefan Gheorghidiu constă în desprinderea trăsăturilor personajului din faptele pe care le ...