Caracterizarea Elei

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman important în literatura noastră. El a fost publicat pentru prima dată în anul 1930, la București, și este un roman subiectiv, surprinzând experiența lui Ștefan Gheorghidiu atât în dragoste, cât și în război. Soția lui Ștefan, Ela, este cea alături de care acesta trăiește experiența amoroasă. Ea este un personaj feminin, secundar, individual, fiind descrisă mai ales din perspectiva protagonistului.

Caracterizare directă

Ela este caracterizată în mod direct, atât de către personajul-narator, cât și de către alte personaje. Autocaracterizarea apare și ea, însă rareori, întrucât Ela este percepută mai ales prin ochii altora, și nu prin ea însăși.

Ștefan recunoaște faptul că se însurase cu ea din orgoliu, întrucât Ela era „cea mai frumoasă studentă”, iar el era mândru s-o aibă alături de el. A proiectat asupra ei trăsături pe care și-ar fi dorit ca ea să le aibă, necunoscând-o vreodată cu adevărat și fiind gata să se separe de fiecare dată când Ela nu-i acorda atenție deplină și nu se comporta în conformitate cu idealul creat de el. În discuțiile lor despre filosofie, Ștefan remarcă, la un moment dar, ironic: „-Zău că nu ești chiar așa de proastă”.

Anișoara, verișoara lui Ștefan și soția unui moșier înstărit, o primește pe Ela în cercul ei și o introduce în lumea Bucureștiului interbelic. Îi vorbește lui Ștefan despre ea, remarcând: „Zău, e încântătoare... Ia uite ce drăguță”.

Caracterizare indirectă

Ela este caracterizată în mod indirect, fiind privită prin ochii protagonistului, care-i atribuie însușiri pe baza propri...