Trăsături

Camil Petrescu este cel care impune în teatrul românesc „drama absolută”, ale cărei evenimente esențiale se derulează la nivelul conștiinței individuale, descriind un traseu al descoperirii și al cunoașterii. Drama este o specie a genului dramatic cu un conflict complicat și puternic, în desfășurarea căruia se conturează trăsăturile personajului dramatic, iar accentele tragice se împletesc uneori cu cele comice sau lirice. Drama tinde să exprime complexitatea vieții reale, iar tematica sa poate fi domestică, burgheză, romantică, poetică, de idei.

Apărută din revelația existenței într-o lume imperfectă, drama de idei „Jocul ielelor” este prima creație a dramaturgului. Apărută în 1918, după ce fusese începută în 1916, va fi refăcută în 1946, păstrându-se, în titlu și în intonație, apropierea „Jocul ielelor, jocul ideilor”, acțiunea și personajele, dar îmbogățindu-se aspectele cadrului inițial.

Structurată în 3 acte și 12 tablouri, piesa are ca temă drama intelectualului care, aflându-se în slujba ideii  de dreptate absolută, va intra în conflict atât cu sine, cât și cu societatea vremii. Aceasta este guvernată de principii imorale și de interese meschine, ilicite. Piesa urmărește traseul conștiinței traumatizate a personajului principal, Gelu Ruscanu.

Titlul piesei e inspirat din mitul autohton al ielelor, fecioare nocturne care schilodesc sau omoară pe cei care le privesc jocul. Asemeni modului în care se petrec lucrurile când cineva vede ielele dansând, când mintea umană percepe ideea absolutului și dorește concretizarea ei, soarta omului este pecetluită. Asemeni unui blestem, cel ce aspiră către absolut va trăi de-a lungul întregii sale existențe drama neîmplinirii, a căutării imposibilului. Finalul unei astfel de existențe va fi, așadar, mereu, unul tragic. În această dramă, „cel care vede ielele”, omul subjugat de absolut, identificabil la nivelul piesei cu Gelu Ruscanu, este pedepsit ca și cum ar fi văzut jocul ielelor. Eșecul aspirației sale spre absolut este sugerat chiar prin replicile personajului: „Jocul ielelor?...Un joc...și eu sunt victima acestui joc...victima acestui negoț de idei”. Așadar ielele sunt ideile intelectualului ce trăiește drama cunoașterii, a responsabilității și a lucidității, acest lucru fiind susținut prin laitmotivul operei: „Câtă luciditate atâta existență și deci atâta dramă”.

Subiectul creației dramatice se desfășoară în 3 acte, timpul acțiunii fiind luna mai a anului 1914, iar spațiul fiind mai ales cel delimitat de redacția ziarului la care Gelu Ruscanu era director.

Actul I

Actul I ni-l prezintă pe Gelu Ruscanu, director la ziarul „Dreptatea socială”. Însetat de dreptate și de absolut, acesta duce o aprigă campanie de presă împotriva lui Șerban Saru Sinești, ministrul justiției.

El se hotărăște să demaște adevăratul caracter al ministrului, bazându-se pe o probă care-l încrimina pe acesta: scrisoarea pe care o deținea de la Maria, soția ministrului și fosta sa amantă, scrisoare prin care el era compromis. Scrisoarea dovedea actul criminal pe care-l întreprinsese Saru Sinești asupra mătușii sale, bătrâna doamnă Manetti, cu scopul de a deveni unicul său moștenitor, după ce adevăratul testament fusese distrus. Prin demascarea ucigașului care-și înăbușise mătușa cu o pernă pentru a-i fura bijuteriile și banii, iar apoi toată averea cuprinsă în testament, Ruscanu milita pentru aplicarea principiului „Fiat justiția, pereat mundus!”, pentru demonstrarea faptului că „dreptatea este una pentru toată lumea și toate timpurile”. 

Actul II

Actul II aduce în atenția lectorului sau a spectatorului acțiunile întreprinse de diverse personaje pentru a împiedica publicarea scrisorii. Maria Sinești încearcă să-și determine soțul să demisioneze pentru că un ministru al justiției, care apăra ideea de dreptate, dovedea meschinărie, ipocrizie și imoralitate în cazul în care era acuzat de crimă. Încercarea sa eșuează pentru că Sinești va apela la diverse mijloace pentru a evita demisia, dar și denigrarea sa.

Mătușa Irena Romescu este prima care intervine pe lângă Ruscanu, cerându-i să stopeze atacurile împotriva lui Sinești. Pentru a-l convinge să facă acest lucru, ea îi dezvăluie adevărul cu privire la tatăl său, Grigore Ruscanu, cel din imaginea căruia Gelu își făcuse un model absolut. Gelu află că tatăl său fusese un delapidator care jucase cărți și întreținuse material o actriță mediocră, frivolă, pe Nora, deci un mare avocat care se transformase într-un om complexat și într-un intelectual ratat din cauza satisfacerii unor plăceri distrugătoare ale destinului său.

Ceea ce-l debusolează pe eroul piesei  este vestea că Saru Sinești, ucenic al lui Grigore Ruscanu în tinerețe, secretar al societății unde lucra, fusese cel care plătise suma de bani delapidată de tatăl său -  ba, mai mult, îi plătise din umbră chiar și acestuia studiile, după moartea tatălui său. Deși imaginea de acum a tatălui era opusă celei idealizate pe care și-o formase, deci principiile despre concretizarea absolutului îi erau răsturnate, Gelu nu renunță totuși la ideea tipăririi probei compromițătoare.

Actul III

Actul III este marcat de vizita pe care Saru Sinești i-o face lui Gelu la redacție, întâlnirea și confruntarea celor doi reprezentând punctul culminant al conflictului dramatic. Sinești îi arată lui Ruscanu scrisoarea de sinucigaș a tatălui său, care nu murise, așa cum știa el, într-un accident de vânătoare, ci se sinucisese chiar cu pistolul trimis în chip de adio de amanta sa. Sinești îi demonstrează că încercarea  lui de compromitere este sortită eșecului pentru că are o poziție socială atotputerni...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in