Caracterizare

Personajul principal al dramei „Jocul ielelor” de Camil Petrescu este Gelu Ruscanu, directorul ziarului „Dreptatea socială” și cel care intră în posesia scrisorii care îl compromitea pe ministrului Justiției, Șerban Saru-Șinești. Acesta este caracterizat atât în mod direct de către autor și de celelalte personaje, cât și indirect, trăsăturile sale fiind astfel deduse din relația cu celelalte personaje sau chiar din comportamentul său. De asemenea, portretul său este construit cu ajutorul autocaracterizării.

Alte două personaje importante pentru acțiunea dramei Jocul ielelor sunt Șerban Saru-Șinești și Petre Boruga

Șerban Saru-Șinești ocupă fotoliul de Ministru al Justiției și este acuzat de crimă, iar Petre Boruga este un personaj episodic despre care aflăm în actul al treilea faptul că a fost condamnat la cinci ani pentru că făcuse grevă.