Barbu Ștefănescu Delavrancea

Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost un prozator, orator, dramaturg, gazetar român și avocat, originar din ținutul Vrancea. Născut în data de 11 aprilie 1858 la București, Delavrancea reprezintă una din cele mai puternice prezențe literare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Debutul literar a avut loc în 1878 cu placheta de poezii Poiana lungă. Amintiri, iar debutul ca nuvelist l-a avut în 1883 cu Sultănica în România liberă, ulterior publicând volumul de nuvele în 1885.

Barbu Ștefănescu Delavrancea | Opere

1. Nuvele și povestiri

• Sultănica (1885)
• Sorcova (1885)
• Liniște (1887)
• Paraziții (1892)
• Trubadurul (1887)
• Domnul Vucea
• Bursierul
• Răzmerița
• Bunicul
• Bunica
• Hagi-Tudose (1903)

 2. Basme

• Neghiniță
• Norocul dracului
• Moș Crăciun
• Palatul de cleștar
• Delavrancea

3. Dramaturgie

• Trilogia Moldovei:
  • Apus de soare (1909)
  • Viforul (1910)
  • Luceafărul (1910)
• A doua conștiință
• Irinel (1912)
• Hagi-Tudose (1912)

Barbu Ștefănescu Delavrancea | Date despre autor

Își face debutul literar cu o poezie publicată în „România liberă”, sub semnătura „Barbu”, folosită și pentru volumul său de debut, intitulat „Poiana Lungă – Amintiri” (1878). În anul 1882, pleacă în Franța pentru a-și pregăti doctoratul în drept, dar arta, literatura, filosofia îl atrag mai presus de planurile inițiale.

Întors în țară după doi ani, Delavrancea desfășoară o bogată activitate intelectuală: se înscrie în Baroul de Ilfov, e profesor, conferențiar al Ateneului Român, redactor la „România liberă”, prim-redactor la „Epoca”, „Lupta”, colaborator la „Revista literară”, „Familia”, „Drepturile omului”, „Românul”, „Literatură și știință”, „Vieața”, redactor la „Revista nouă”. Îi este publicată o serie de volume: „Sultănica” (1885), „Liniște” (1887), „Trubadurul” (1887), „Paraziții” (1892) și „Între vis și viață” (1893). În 1912 este ales membru al Academiei Române.

După studiile la Paris, Delavrancea caută o metodă care să-i evidențieze mai bine mijloacele de observație și investigare a vieții sociale, înlocuind romantismul cu naturalismul. În același timp, Delavrancea scrie o proză realistă a observației vieții, cu o expresie crudă, adoptată ca formă de renunțare la formele idilice ale existenței. El respinge, așadar, „naivitățile romantice”, în favoarea autenticității naturaliste, care n-a dispărut nici în ultima etapă a creației sale.

Delavrancea s-a dovedit un excelent creator de tipologii umane și de moravuri. În întreaga sa activitate literară, scriitorul și-a arătat preocuparea și prețuirea pentru valoarea umană a omului simplu, omul naturii, față de țăranul cu întreaga sa zestre spirituală, cu imaginația sa ingenuă.

În data de 29 aprilie 1918, Barbu Ștefănescu Delavrancea se stinge din viață la Iași, aflându-se printre ultimii refugiați din București.