Subiectul I

Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

  1. „Dorințele Divanurilor ad-hoc nu au fost decât parțial îndeplinite. Turcia, Austria și Anglia erau împotriva construirii unui stat român: Istanbulul și Londra, interesate în păstrarea integrității Imperiului Otoman, îl considerau un pas al moldo-muntenilor spre independență, iar Viena se temea de reacția românilor din Imperiul austriac. Conferința de la Paris (1858) a hotărât ca Principatele să rămână entități politice separate, avându-și fiecare domnul și adunarea sa, dar să se numească și o Comisie Centrală, cu sediul la Focșani, pentru elaborarea legilor de interes comun.

Opoziției marilor puteri europene, românii din Principate le-au răspuns cu un act de mare abilitate politică. Întrucât Convenția de la Paris nu interzicea explicit alegerea aceleiași persoane ca domn în ambele Principate, unioniștii l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei (5 Ianuarie 1859), iar apoi și al Țării Românești (24 Ianuarie 1859). Dubla alegere a lui Cuza a avut o dublă semnificație: mai întâi, ea a fost manifestarea a ceea ce N. Iorga a numit «sistemul faptului împlinit, acest element de originalitate, creat de români»; în al doilea rând, ea a pus temeliile statului român modern.”

(F. Constantinescu, O istorie sinceră a poporului român)

  1. „Dubla alegere a lui Cuza a avut parte de ecouri diferite din partea puterilor garante, întrucât a ridicat din nou aceleași probleme ce întunecaseră procesul de redactare a Convenției de la Paris (1858). La Viena, acțiunile adunărilor din Moldova și din Țara Românească au fost denunțate ca revoluționare, pentru că oficialitățile austriece continuau să privească orice formă de unire ca un obstacol în calea pătrunderii politice și economice la Dunărea de Jos și ca o încurajare a presupuselor tendințe centrifuge printre românii din Transilvania și Bucovina. Acestea au preconizat chiar o intervenție militară. Franța, pe de altă parte, a rămas neclintită în sprijinul unirii. Scopul lui Napoleon al III-lea era să extindă influența franceză într-o țară de cultură romanică, influență care-i putea servi la împiedicarea accesului Rusiei la marea Mediterană și la abaterea intereselor Austriei în altă parte. Rusia sprijinea unirea ca un mijloc de a slăbi Austria și Prusia, dar, în special, ca o posibilitate de a stabili relații mai strânse cu Franța. Sardinia și Prusia erau dispuse să aprobe unirea fie și numai pentru a-și promova propriile ambiții în Italia și, respectiv, Germania. Marea Britanie oscila […]. Toate puterile au convenit până la urmă să se întâlnească la Paris, pentru a lua în discuție reacția față de faptul împlinit românesc.”

(K. Hitchins, Românii 1774-1866)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

  1. Numiți o putere garantă precizata în sursa B2 puncte
  2. Precizați, din sursa A, o informație referitoare la Convenția de la Paris.  2 puncte
  3. Menționați cele două Principate Române la care se referă atât sursa A, cât și sursa B6 puncte
  4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că acțiunile unioniștilor au dus la întemeierea statului român modern.  3 puncte
  5. Scrieți, o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect).  7 puncte
  6. Prezentați câte o acțiune din politica internă, respectiv din relațiile internaționale desfășurate în a doua jumătate a secolului XIX-lea pentru dezvoltarea statului român modern.  6 puncte
  7. Menționați o constantă în desfășurarea faptelor istorice la care participă România la începutul secolului XX-lea, în cadrul relațiilor internaționale.  4 puncte

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in