Comparație O scrisoare pierdută
„Avarul” și „O scrisoare pierdută” sunt două comedii scrise în perioade și contexte diferite, care, cu toate acestea, prezintă numeroase similitudini. „Avarul” îl are drept autor pe Molière (pseudonim al lui Jean-Baptiste Poquelin), unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi francezi și un maestru al satirei. Premiera piesei a avut loc în luna septembrie a anului 1668, la Théâtre du Palais-Royal. „O scrisoare pierdută” este și ea o comedie satirică, scrisă cu aproape două secole mai târziu, în anul 1884, de către Ion Luca Caragiale, clasic al dramaturgiei românești. Textul piesei a fost publicat în anul 1885 în revista „Convorbiri literare”.
Atât „Avarul”, cât și „O scrisoare pierdută” atacă defecte ale naturii umane. Astfel, în timp ce piesa lui Molière „țintește” către zgârcenie, avariție, precum observăm și din titlu, „O scrisoare pierdută” se concentrează asupra demagogiei și a ipocriziei. În „O scri...